Solidaritatea codebitorilor în raporturile de drept comercial
Lect. univ dr. Lucian Săuleanu
1. Definiţie
În dreptul comun, divizibilitatea obligaţiei este regula, iar solidaritatea excepţia; solidaritatea nu se prezumă, motiv pentru care ea trebuie stipulată expres (art. 1041 C.civ.).
Obligaţia plurală solidară (solidaritatea) este acea obligaţie cu subiecte multiple în cadrul căreia fiecare creditor solidar poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea intregrală a prestaţiei datorate de toţi creditorului; din definiţie rezultă că solidaritatea este de două feluri: activă (art. 1034 C.civ.) şi pasivă (art. 1039 C.civ.).
2. Prezumţia de solidaritate a codebitorilor. Sediul materiei
Spre deosebire de Codul civil, Codul comercial se ocupă numai de solidaritatea pasivă, instituind prin art. 42 alin. 1 o prezumţie de solidaritate a codebitorilor: "în obligaţiunile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidariceşte, afară de stipulaţie contrară". Întrucât Codul comercial nu conţine reguli speciale privind solidaritatea activă urmează a se aplica, în baza art. 1 C. com., dispoziţiile din dreptul comun, respectiv art. 1034-1038 C. civ.
După cum se poate observa Codul comercial derogă de la principiul stabilit de art. 1041 C.civ., anume acela că "obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres", având loc o inversare: ceea ce în dreptul civil constituie o excepţie, în dreptul comercial devine o regulă.
Solidaritatea în materie comercială nu trebuie stipulată expres, fiind prezumată; această prezumţie are caracter relativ, ea putând fi înlăturată prin convenţia părţilor; răsturnarea prezumţiei poate fi dovedită cu orice mijloc de probă prevăzut de art. 46 C.com.
Spre deosebire de art. 42 C. com. care reglementează solidaritatea pasivă relativă, legislaţia comercială instituie, în anumite situaţii, solidaritatea pasivă legală (sau absolută), care nu nu poate fi înlăturată, întucât are caracter de ordine publică:
a) asociaţii în societatea în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni răspund nelimitat şi solidar pentru obligaţiile sociale (art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990);
b) solidaritatea fondatorilor şi a primilor administratori în cazul constituirii societăţii pe acţiuni prin subscrispţie publică (art. 30 alin. 1 din Legea nr. 31/1990);
c) solidaritatea fondatorilor, reprezentanţilor societăţii şi a primilor membri ai organelor de conducere, de administrare şi de control în cazul producerii de prejudicii ca efect al încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii (art. 49 din Legea nr. 31/1990);
d) solidaritatea administratorilor societăţilor comerciale(art. 72-73, 144 din Legea nr. 31/1990);
e) comanditarii care încheie operaţii care nu le sunt îngăduite (art. 89 din Legea nr. 31/1990);
f) lichidatorii care întreprind noi operaţii comerciale ce nu sunt necesare scopului lichidării (art. 247 alin. 2 şi249 alin.3 din Legea nr. 31/1990);
g) în caz de pluralitate de mandatari (art. 389 C.com.);
h) în caz de pluralitate de patroni în materie de prepuşenie (art. 393 C.com.);
i) solidaritatea prepuşilor şi a a patronilor cu privire la îndatoririle prevăzute în titlurile III şi IV ale cărţii I din Codul comercial (art. 398 C.com.);
j) cărăuşii în cazul contractului cumulativ de transport (art. 436 C.com.).
Prezumţia de solidaritate a codebitorilor în materie comercială are menirea de a proteja pe creditor, constituind o adevărată garanţie a executării creanţei sale; pe această cale se înlătură riscul pe care îl implică o eventuală insolvabilitate a unuia dintre codebitori, creditorul având posibilitatea să urmărească pe ceilalţi codebitori.
3. Condiţiile de aplicare a prezumţiei de solidaritate a codebitorilor
a) obligaţia codebitorilor să fie comercială
Această condiţie rezultă din analiza art. 42 alin. 1 care precizează că "în obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidar" şi a art. 42 alin. 3 C.com. care prevede că solidaritatea "nu se aplică la necomercinţi pentru operaţiuni care, în cât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ".
Termenul de obligaţie, folosit de legiuitorul comercial trebuie înţeles în sens restrâns (stricto sensu), ca desemnând numai latura pasivă a raportului juridic, respectiv "îndatorirea" ce revine debitorilor. Aşadar, prezumţia de solidaritate este aplicabilă ori de câte ori obligaţia are caracter comercial pentru codebitori, indiferent dacă pentru subiectul activ al raportului juridic obligaţia corelativă are caracter comercial sau civil.
Prezumţia de solidaritate nu va fi aplicabilă când pentru codebitori obligaţia are caracter civil, chiar dacă pentru creditor obligaţia are caracter comercial. S-ar putea spune că în această situaţie, a unei fapte de comerţ unilaterale, se derogă de principiul unicităţii aplicării normei de drept comercial consacrat de art. 56 C. com. conform căruia "dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi (...) legii comerciale, afară (...) de cazurile în care legea ar dispune altfel". Însă, chiar acest articol exclude aplicarea principiului unicităţii aplicării normei comerciale, când există dispoziţii derogatorii în acest sens. Or, art. 42 alin. 3 C. com. care precizează că " ea nu se aplică (prezumţia de solidaritate- n.n.) la necomercianţi pentru operaţiuni care, în cât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ", constituie o astfel de derogare. Întrucât într-o astfel de situaţie prezumţia de solidaritate nu funcţionează, aplicabilitate vor avea dispoziţiile din Codul civil cu privire la divizibilitatea obligaţiilor. Cu titlu de exemplu, în cazul unui contract de vânzare-cumpărare a unor produse agricole încheiat între doi agricultori şi un comerciant, răspunderea agricultorilor va fi divizibilă şi nu solidară, întrucât obligaţia acesta izvorăşte dintr-un act care, potrivit art.5 C. com., nu este faptă de comerţ.
Având în vedere precizările mai sus făcute, prezumţia de solidaritate va fi aplicabilă când codebitorii săvârşesc fapte de comerţ obiective (art. 3 C. com) sau când codebitorii fiind comercianţi, săvârşesc acte şi operaţiuni calificate ca fapte de comerţ subiective în temeiul art. 4 C. com.
Facem precizarea că art. 42 C. com. are în vedere noţiunea de obligaţie în sens larg, indiferent de izvorul său: acte juridice, fapte juridice stricto sensu ori legea.
În situaţia în care sunt mai mulţi debitori, iar obligaţia este comercială numai pentru unii dintre ei, solidaritatea se va aplica numai acestora, pentru ceilalţi debitori urmând ca obligaţia să fie divizibilă.; debitorii pentru care obligaţia nu este comercială pot invoca beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune în condiţiile art. 1666 şi 1667 C. civ.; dacă însă pentru un necomerciant actul este comercial, prezumţia de solidaritate se va aplica.
b) Solidaritatea nu trebuie prevăzută în convenţia părţilor, deoarece ea se prezumă "afară de stipulaţiune contrarie" (art. 42 alin. 1 C.com.); cei ce susţin că nu s-au obligat solidar trebuie să dovedească acest lucru folosindu-se de orice mijloc de probă prevăzut de art. 46 C.com.
Înlăturarea prezumţiei de solidaritate poate rezulta din analiza naturii şi obiectului contractului încheiat, modalităţile de executare a obligaţiilor contractuale, în special modalitatea de plată, garanţiile acordate creditorului
În doctrină s-a susţinut că înlăturarea prezumţiei de solidaritate ar fi posibilă doar în cazul obligaţiilor al căror izvor îl constituie contractul, întrucât art. 42 alin. 1 C. com. com. foloseşte expresia "afară de stipulaţie contrarie", motiv pentru care înlăturarea prezumţiei de solidaritate nu ar fi posibilă în cazul obligaţiilor izvorâte din fapte juridice stricto sensu. Discuţia în cauză nu prezintă relevanţă în dreptul nostru, întrucât cel puţin în privinţa răspunderii civile delictuale dispoziţiile art. 1003 C. civ., care au caracter imperativ, stabilesc răspunderea solidară a coautorilor unui delict sau cvasidelict.
4. Prezumţia de solidaritate se aplică şi fidejusorului
Fidejusiunea sau cauţiunea este un contract unilateral prin care o persoană numită fidejusor se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia celui pentru care garantează în cazul în care acesta nu o va executa. De precizat că simpla promisiune de fidejusiune a unei obligaţii comerciale nu atrage aplicarea prezumţiei de solidaritate, reţinându-se într-o speţă "convenţia de promitere de cauţionare intervenită între fidejusor şi debitorul garantat este deosebită de obligaţiunea de cauţionare sau fidejusiune şi atât timp cât ea nu se transformă într-o obligaţiune expresă de la fidejusor la creditorul garantat, o asemenea convenţiune nu face să se lege vreun raport juridic între aceştia, ea putând cel mult să fie generatoare de consecinţe juridice numai între fidejusor şi debitorul garantat".
Codul comercial în scopul de a-l proteja pe creditor extinde prezumţia de solidaritate şi asupra fidejusorului , indiferent dacă este comerciant sau nu; astfel, art. 42 alin. 2 prevede: "aceeaşi prezumţie există şi contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligaţie comercială". Motivul pentru care legiuitorul comercial a restabilit principiului unicităţii aplicării normei comerciale consacrat de art. 56 C. com. şi a prevăzut un regim sever pentru fidejusorul chiar necomerciant, îl constituie intenţia de a da posibilitate creditorului să se îndestuleze direct de la fidejusor în caz de insolvabilitate a debitorul principal.
În dreptul civil obligaţia fidejusorului este subsidiară şi accesorie; fidejusorul poate fi urmărit de creditor numai dacă debitorul nu şi-a executat obligaţia asumată; fidejusorii care garantează o obligaţie răspund solidar (art. 1666 C.civ.).
Fidejusorul nu mai beneficiază în materie comercială de beneficiul de discuţiune şi de beneficiul de diviziune consacrate de Codul civil în art. 1663, 1664 şi 1667 şi nici nu are importanţă dacă fidejusorul cunoştea sau nu că obligaţia garantată are caracter comercial. Cu toate acesteea însă, în cazul în care creditorul se îndreaptă direct împotriva fidejusorului, acesta poate invoca atât excepţiile personale ce decurg din contractul de fidejusiune (spre exemplu, excepţii cu privire la validitatea contractului de fidejusiune sau clauzele ce stabilesc întinderea oblgaţiei fidejusorului etc.), cât şi excepţiile privind obligaţia debitorului principal (spre exemplu, validitatea obligaţiei principale, întinderea acestei obligaţii etc.). În schimb, fidejusorul nu poate, potrivit art. 1681 C. civ., să invoce excepţiile pur personale ale debitorului principal.
Dispoziţiile art. 42 alin. 2 C. com. sunt de strictă interpretare, în sensul că prezumţia de solidaritate se aplică doar fidejusorilor chiar necomercianţi care garantează o obligaţie comercială. În mod greşit în literatura juridică s-a susţinut că art. 42 alin. 2 are aplicabiltate, spre exemplu, în ipoteza unui credit bancar acordat unor comercianţi garantat imobiliar tot de către comercianţi, situaţie în care garanţii ipotecari ar răspunde solidar cu codebitorii.
Considerăm că art. 42 alin. 2 C. com. nu poate fi aplicat cu privire la garanţii ipotecari, întrucât pe de o parte textul analizat face referire strictă la fidejusori, nefolosind un termen geneneric cum ar fi acela de "garant", or exceptio est strictissimae interpretationis, iar pe de altă parte a alătura dreptul de ipotecă conceptului de solidaritate este un nonsens dacă avem în vedere posibilităţle pe care le are creditorul ipotecar pentru satisfacerea creanţei sale, anume că ipoteca este un drept real asupa imobilelor afectate la plata unei obligaţii (art. 1746 C. civ.), iar ipoteca,ca orice drept real, acordă titularului său un drept de urmărire şi un drept de preferinţă.
5. Efectele solidarităţii codebitorilor
Efectele solidarităţii codebitorilor. Raporturile codebitorilor cu creditorul.
Efectele principale
Efectele principale decurg din trăsăturile juridice ale obligaţiei solidare pasive, anume obligaţia solidară pasivă are un singur obiect (unicitatea obiectului) şi obligaţia solidară pasivă presupune existenţa unei pluralităţi de legături obligaţionale distincte.
Efectele ce decurg din unicitatea obiectului sunt:
a) fiecare codebitor poate fi urmărit de creditor pentru a plăti datoria în întregime;
b) fidejusorii nu pot invoca beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune.
Din cea de a doua trăsătura, rezultă următoarele efecte:
a) valabilitatea acordului de voinţă se analizează pentru fiecare debitor în parte, iar anulabilitatea uneia dintre obligaţii nu are nici o influenţă asupra obligaţiilor celorlalţi debitori;
b) obligaţia unui debitor poate fi afectată de un termen sau o condiţie, iar obligaţiile celorlalţi debitori să fie pure şi simple (art. 1040 C.civ.);
c) obligaţia unui codebitor se poate stinge, fără ca astfel să se stingă şi obligaţiile celorlalţi codebitori;
d) creditorul în cazul în care urmăreşte pe unul dintre codebitori pentru realizarea creanţei, iar acesta este insolvabil, nu pierde posibilitatea de a urmări şi pe ceilalţi codebitori (art. 1043 C. civ.).
Efecte secundare
Efectele secundare care decurg din dispoziţiile art. 1056 C. civ. potrivit cărora "codebitorul solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care pot avea de efect stingerea sau împuţinarea obligaţiei", sunt:
a) punerea în întârziere a unui codebitor produce efecte faţă de toţi codebitorii; astfel art. 1044 alin. 1 C. civ. prevede că dacă bunul care trebuia predat a pierit din culpa unui codebitor, ceilalţi codebitori sunt obligaţi la plata contravalorii bunului împreună cu debitorul în culpă. În acest caz, legiuitorul a derogat de la principiul reprezentării între codebitori înscris în art. 1056 C. civ., întrucât a adus o limitare în sensul că numai codebitorul ce se face culpabil de pieirea bunului răspunde şi pentru daune, în schimb ceilalţi codebitori sunt ţinuţi doar de plata contravalorii bunului pierit (art. 1044 alin. 3 C. civ.), întrucât mandatul reciproc al codebitorilor este doar ad conservandam vel perpetuendam obligationem, non ad augendam;
b) acţiunea pornită împotriva unui codebitor face să se întrerupă prescipţia faţă de toţi codebitorii (art. 1045 C. civ.), după cum şi începerea executării faţă de unul dintre codebitori face să se întrerupă prescripţia executării faţă de toţi codebitorii;
c) cererea de dobândă făcută în contra unui codebitor face să curgă dobânda în contra tuturor codebitorilor (art. 1046 C. civ.); acest efect nu prezintă o prea mare importanţă pentru dreptul comercial având în vedere dispoziţiile art. 43 C. com.;
6. Efectele solidarităţii codebitorilor. Raporturile între codebitori
a) în momentul achitării în totalitate a datoriei de către unul dintre codebitori, solidaritatea între aceştia dispare, datoria între codebitori urmând a fi divizibilă; codebitorul care a plătit trebuie să urmărească pe fiecare dintre ceilalţi codebitori pentru a-şi recupera ceea ce a plătit (art. 1052 şi 1053 C. civ.).
Între codebitori divizarea datoriei se face fie potrivit convenţiei acestora, iar dacă nu există o convenţie fie potrivit părţii de interes a fiecăruia, fie în părţi egale
b) codebitorul care a plătit în totalitate datoria are la îndemână pentru a se îndrepta împotriva celorlalţi codebitori, o acţiune ce derivă din subrogarea legală în drepturile creditorului plătit (art. 1108 pct. 3 C. civ.) caz în care codebitorul beneficiază de garanţiile creanţei (gaj, ipotecă, privilegii) sau de o acţiune personală ce derivă din mandat sau gestiunea de afaceri, caz în care codebitorul devine un simplu creditor chirografar.
Dacă unul dintre codebitori este insolvabil, riscul va fi suportat de către toţi codebitorii (inclusiv cel ce a efectuat plata) potrivit cotelor contributive la datorie (art. 1053 alin. 2 C. civ.).
C. Stătescu, C. Bîrsan, Teoria gennerală a obligaâiilor, All Beck, Bucureşti, 1998, pag. 348.
în ceea ce priveşte solidaritatea activă se aplică dispoziţiile din Codul civil.
Pentru a exista solidaritate între debitori este necesar ca într-o obligaţie comercială să figureze doi sau mai mulţi debitori. În speţă, nefiind decât un singur debitor, Banca Românească, deoarece intimatul Lechting a fost introdus în proces numai spre a-i fi opozabilă hotărârea, urmează că nu poate fi vorba de nici o solidaritate între Bancă şI Lechting, şI deci recurenta nu se poate prevala de excepţiile pe care numai Lechting ar fi fost în drept să le invoce cum este şI excepţia lucrului judecat, ce recurenta invocă (Cas. I, dec. nr. 379/1946, în Practică judiciară în materie comercială, vol. II, pag. 60).
Cas. III, dec. nr. 412/1937, în Revista de drept comercial, 1938, pag. 148.
A se vedea I.L. Georgescu, Drept comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1994, pag. 48.
a se vedea Alex Weill, François, Terré, Droit civil. Les obligations, Dalloz, Paris, 1980, pag. 1002; T.R.Popescu, P. Anca, Teoria generală a obligaâiilor, Ed. Academniei, 1968, pag. 379.
Din cuprinsul art. 1056 C.civ., care reglementează problema solidarităţii şI determină până unde poate un codebitor să reprezinte pe ceilalţi codebitori solidari în actele pe care acesta le îndeplineşte, rezultă această reprezentare nu se poate întinde decât numai până la limita acelor acte care ar putea uşura sarcina celorlalţi codebitori impasivi, fie prin stingere, fie prin micşorarea obligaţiilor contractuale ce trebuie să fie achitate de codebitori în mod solidar (Cas. III, dec. nr. 105/1928).
Proiectul Codului comercial din 1938 în art. 373 a renunţat la această excepţie prevăzută de art. 42 alin. 2 C. com., ceea ce înseamnă că dacă obligaţia este necomercială pentru un debitor acesta va răspunde solidar alături de ceilalţi.
"Prezumţiunea de solidaritate din comercial este înlăturată pentru toate obligaţiunile necomercianţilor, care în ceea ce-i priveşte nu sunt fapte de comerţ, iar nu numai pentru fidejusiunea unui necomerciant dată pentru operaţiune, care în ceea ce-l priveşte nu este comercială" (Cas. III, dec. nr. 140/1935, în Revista de Drept Comercal, 1935, pag. 238 şi în Codul comercial adnotat, Editura Tribuna, Craiova, 1994, pag. 101).
Cas. III, dec. nr. 412/1937, în Revista de drept comercial, 1938 pag. 148
Leone Bolaffio, Cesare Vivante, Il codice di commercio commentato, vol. I, Unione Tipografico Editrire Torinese, 1893 op. cit., vol. II, pag. 241.
Cas. III, dec. 43 din 11 ianuarie 1935, în Revista de Drept Comercial, 1935, pag. 230.
dar cu condiţia să se garanteze o obligaţie comercială
C.S.J. - Secţia comercială, decizia nr. 1043 din 27 iunie 1996, în Revista de Drept Comercial, nr. 2/1998, pag. 109-110.
beneficiul de discuţiune este excepţia pe care fidejusorul o poate opune creditorului urmăritor, cerându-i acestuia să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal şI după aceea înb măsura în care nu a fost acoperită toată datoria să-l urmărească şI pe el.
beneficiul de diviziune este excepţia pe care fidejusorul, în cazul în care există mai mulţi fidejusori, o poate opune creditorului cerându-i acestuia să-şi dividă acţiunea împotriva tuturor fidejusorilor, urmând ca fiecare fidejusor să răspundă pentru o parte proproţională din datorie.
Lucian Lepădat, Câteva consideraţii privind răspunderea solidară a codebitorilor comerciali, cu referire specială asupra garanţilor ipotecari alături de codebitori, într-un contract de credit bancar, Revista de Drept Comercial, nr. 7-8/1997, pag. 142-143.
A se vedea în acest sens Maria Nicolae, Discuţii în legătură cu răsppunderea solidară în materia obligaţiilor comerciale, Revista de Drept Comercial, nr. 12/1997, pag. 121-123
Pentru a explica efectele secundare şi totodată pentru a întări ideea de garanţie a creditorului, doctrina, începând cu Dumoulin, a considerat că între codebitorii ţinuţi solidar funcţionează un mandat reciproc, de reprezentare în raporturile acestora cu creditorul.
O hotârâre pronunţată cu privire doar la unul dintre codebitori este opozabilă şi celorlalţi codebitori, chiar dacă nu au fost parte în proces; în acest sens este şi jurisprudenţa franceză: Civ., sec. com., 13 déc. 1951, D. 1952, pag. 435; Trib. com. Angers, 4 déc. 1957, D. 1958, pag. 378.