Administratorii și asociații societăților cu datorii către buget au de acum o procedură nouă de care trebuie să țină seama. Ordinul ANAF nr. 1.163/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 859 din 14.10.2026, aprobă procedura de atragere a răspunderii solidare prevăzută de art. 25 și 26 din Codul de procedură fiscală. Ordinul abrogă vechile instrucțiuni din 2014 și se aplică și procedurilor aflate în curs, cu păstrarea actelor deja îndeplinite.
Când răspunzi cu averea ta pentru datoriile firmei
Mecanismul este cunoscut. Dacă o societate este declarată insolvabilă, ANAF poate cere ca datoriile ei să fie plătite și de alte persoane. Este vorba despre cei care au dobândit active de la societate cu rea-credință, despre administratorii sau asociații care au ascuns ori înstrăinat active, despre administratorii care nu au cerut deschiderea insolvenței la timp și despre cei care au determinat neplata obligațiilor fiscale la scadență. Răspund solidar și persoanele care au determinat sustragerea de la plată după ce s-a cerut deschiderea insolvenței. În aproape toate cazurile, legea cere rea-credință.
Ce aduce nou ordinul
Noutatea principală este că ANAF și-a fixat o grilă de analiză pentru fiecare ipoteză, cu faptele care trebuie dovedite și cu documentele care trebuie verificate. Câteva dintre regulile ordinului favorizează persoanele vizate.
Organul fiscal trebuie să analizeze separat conduita fiecărei persoane, nu doar calitatea pe care o are în societate. Elementele de rea-credință nu sunt prezumții absolute și se apreciază împreună cu documentele, cu perioada vizată și cu atribuțiile concrete ale persoanei. Legătura de cauzalitate dintre faptă și neplata datoriilor trebuie demonstrată de organul de executare. În unele ipoteze, răspunderea este limitată la valoarea activelor implicate, iar anumite creanțe sunt excluse, de exemplu cele pentru care s-a prescris dreptul de a cere executarea silită. Apare și un referat de încetare a procedurii, utilizabil când obligațiile s-au stins sau când datoriile țin de o perioadă în care persoana nu avea calitatea respectivă.
Alte reguli măresc riscul. Lista elementelor de rea-credință este deschisă și include situații precum neplata pe o perioadă îndelungată sau caracterul repetat al faptelor. O notificare a ANAF privind restanțele, rămasă fără reacție, poate fi privită ca indiciu de rea-credință. Imobilele se evaluează la cea mai mare valoare dintre cea din grila notarială și cea din actul de transfer. În plus, pot fi dispuse măsuri asigurătorii în orice moment al procedurii, deci înainte de decizie, dacă există riscul sustragerii patrimoniului.
Audierea: termene scurte, garanții mai clare
Persoana vizată este convocată la audiere, care se programează la cel mult 10 zile lucrătoare de la comunicare, cu posibilitate de amânare pentru motive justificate. Ea poate consulta dosarul, poate fi asistată de avocat sau consultant și poate cere participarea prin videoconferință, dacă are acces la Spațiul Privat Virtual. Formularul de convocare cere exercitarea acestei opțiuni în două zile lucrătoare. Punctul de vedere scris se depune în cinci zile lucrătoare de la audiere. Neprezentarea la a doua convocare duce la considerarea audierii ca îndeplinită.
Decizia trebuie să analizeze concret susținerile persoanei audiate. Bifarea unei căsuțe dintr-un formular nu înlocuiește motivarea.
După decizie
Decizia se emite separat pentru fiecare persoană și constituie titlu de creanță. Devine titlu executoriu după expirarea termenului de plată. Contestația se depune la organul emitent, în 45 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii. Răspunderea poate fi urmărită chiar și după radierea societății debitoare.
Ce pot face societățile și administratorii
Prima măsură este tratarea serioasă a corespondenței cu ANAF. Orice notificare privind restanțele trebuie urmată de un răspuns scris și de un plan dovedit de redresare, eșalonare sau, la nevoie, insolvență. A doua este decizia la timp privind insolvența, cu păstrarea documentelor care explică alegerea făcută. A treia este prudența față de operațiunile cu active în perioade dificile, în special transferurile către persoane afiliate sau mutarea activității ori a clienților către o altă societate. În fine, procesele-verbale ale adunărilor, repartizarea responsabilităților și corespondența cu banca și cu furnizorii sunt probe esențiale într-o audiere.
Puncte de dispută
Procedura lasă loc de contestare. Se poate susține că ordinul nu poate transforma neplata repetată într-o dovadă a relei-credințe, deoarece legea cere rea-credință. Se poate contesta și includerea obligațiilor născute după cererea de insolvență, ori lărgirea sferei persoanelor vizate față de textul legii. În plus, decizia care nu motivează concret poate fi atacată. Ordinul este însă un act normativ, iar cercetarea nelegalității lui pe cale de excepție are limite, care trebuie verificate de la caz la caz.
Practic, noua procedură nu schimbă regulile de fond, dar face urmărirea administratorilor mai structurată și mai previzibilă, pentru ambele părți.
Notă de analiză
Înlocuirea integrală a vechii reglementări. Art. 6 abrogă Ordinul președintelui ANAF nr. 127/2014, care aproba instrucțiunile de aplicare a procedurii de angajare a răspunderii solidare. Acel ordin fusese emis sub vechiul Cod de procedură fiscală (OG 92/2003, art. 27 și 28). Procedura este acum aprobată direct pe baza Legii 207/2015, într-un act nou, cu terminologie aliniată la „atragere", nu „angajare".
Formulare noi, pe etape distincte. Ordinul tipizează un parcurs în etape: declanșare, convocare, audiere, eventual constatarea neprezentării, referat final și decizie, precum și o ieșire din procedură prin referat de încetare. Pentru contribuabili, aceasta înseamnă acte standardizate și mai ușor de verificat în contestații.
Regim tranzitoriu. Art. 4 aplică ordinul și procedurilor aflate în curs, „cu respectarea actelor procedurale legal îndeplinite anterior și fără afectarea efectelor juridice deja produse". Actele deja făcute rămân valabile, dar etapele următoare urmează noile formulare. Conform Procedurii din Anexa 1 - Capitolul III (pct. 17–21) se tratează câte o ipoteză pentru fiecare literă a alin. (2), iar capitolul IV (pct. 22–31) alin. (2^1). Fiecare ipoteză are aceeași structură: faptă individualizată, elemente de rea-credință, obligații pentru care se răspunde, legătură de cauzalitate pe care organul de executare „are obligația de a demonstra", și documente de verificat. Procedura se aplică „numai ulterior declarării insolvabilității" (cap. III), iar în cazul alin. (2^1) după solicitarea deschiderii insolvenței. Teoria generală a răspunderii nu este nouă, ea rezultă din lege și din practică. Noutatea este că ANAF și-a fixat singură o grilă pe care o poți folosi împotriva ei.
Noutati
Elementele de rea-credință nu sunt prezumții. Procedura reglementează expres că ele „nu constituie, prin ele însele, prezumții absolute de răspundere". Se analizează „coroborat" cu documentele, cu perioada, cu responsabilitățile persoanei și cu legătura de cauzalitate. Pct. 12 impune analiza distinctă a fiecărei persoane.
Cauzalitatea cade în sarcina organului de executare. Pentru fiecare literă apare o listă de puncte pe care trebuie să le dovedească, de exemplu, trebuie dovedit că administratorul avea obligația legală de a cere insolvența, că nu a îndeplinit-o în mandat și că neformularea a contribuit la continuarea activității în incapacitate de plată.
Limitarea la valoarea activelor. Pentru lit. a) și b) răspunderea se atrage „în limita valorii" activului dobândit sau înstrăinat/ascuns (pct. 17.2, 18.2, 17.6.1, 18.6.1). Pentru toate ipotezele, pct. 3 cere ca sumele să rezulte din „acțiunile sau inacțiunile persoanelor vizate, săvârșite cu încălcarea dispozițiilor legale și care au condus la neachitarea" lor.
Textul art. 25 alin. (5) C.pr.fisc vorbește doar despre perioada în care persoana a avut calitatea.
Procedura este deci mai restrictivă decât legea, ceea ce favorizează persoana vizată.
Evaluarea activelor este însă defavorabilă. La imobile se ia „cea mai mare valoare dintre" grila notarilor la data transferului și valoarea din actul de înstrăinare. La bunuri mobile ia cea mai mare valoare dintre valoarea de piață și cea din act. Pentru lit. a), enumeră variante de valoare „după caz".
Obligații excluse. Pct. 5 scoate din procedură creanțele pentru care s-a prescris dreptul de a cere executarea silită (art. 215 din Cod) iar Pct. 30 exclude, în cap. IV, creanțele altor creditori bugetari care trebuie înscrise la masa credală. Pct. 31 trimite recuperarea ajutorului de stat la OUG 77/2014 și Legea 85/2014.
Puncte slabe ale procedurii
Rea-credință „obiectivizată". Lista de la pct. 11 este deschisă („fără a se limita"). Include elemente precum „neîndeplinirea obligațiilor legale pe o perioadă de timp consecutivă și/sau îndelungată" (lit. b) sau „caracterul repetat sau îndelungat" (pct. 25.3, 26 lit. h). Legea cere „rea-credință" în toate literele alin. (2).
Până la acest moment doctrina și jurisprudența citate în literatura pe care am văzut-o cer o intenție, nu o simplă lipsă de diligență.
Notificarea organului fiscal ca indiciu. Pct. 19.4 lit. f) și 19.6 lit. e) pentru lit. c) îți cer să te uiți la dosar: dacă ANAF a notificat administratorul că restanțele se apropie de pragul din lege sau îl depășesc și acesta nu a făcut nimic, aceasta devine element de rea-credință. Practic, orice notificare de acest tip primită de client trebuie tratată cu răspuns și cu plan de redresare dovedit.
Lit. b): „a facilitat" și „a beneficiat". Legea pedepsește pe cei care „au provocat insolvabilitatea" prin înstrăinare sau ascundere. Pct. 18.7.2 lit. b) cere să se dovedească doar că persoana „a realizat, a determinat, a facilitat sau a beneficiat" de operațiune. Acest text lărgește sfera față de verbul din lege.
Lit. d): cauzalitatea nu mai leagă fapta de insolvabilitate. Pct. 20.7 cere legătura dintre conduită și nedeclarare/neachitare, dar nu cere ca fapta să fi provocat insolvabilitatea. Doctrina și jurisprudența conturată până la acest moment au reținut că faptele din alin. (2) trebuie să fi condus la insolvabilitate.
Alin. (2^1): obligațiile curente. Pct. 25.2 cere analiza cumulativă a „acumulării" și a „sustragerii". Pct. 27 lit. f) include însă și obligațiile curente născute după solicitarea insolvenței, dacă au devenit restante și au fost acumulate sau sustrase prin conduita persoanei. Textul art. 25 alin. (2^1) vizează „obligațiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței". Extinderea la obligații născute după solicitare merită contestată.
Plafon pentru art. 25 alin. (3). Procedura reglementează doar lit. a) (cap. V), nu și lit. b) și c). Este coerent cu Decizia CCR 49/2025, citită doar în sumar (a constatat neconstituțională soluția din art. 25 alin. (3) lit. b) și c)).
Garanții de procedură ce s-a schimbat
- Amânarea audierii: înainte, o nouă dată în cel mult 15 zile. Acum, termenul inițial nu poate depăși 10 zile lucrătoare de la comunicare (pct. 50), cu prelungire pentru motive justificate. Modelul notificării (Anexa 4) cere cererea de amânare „până la data stabilită inițial", dar nu mai târziu de 10 zile lucrătoare.
- Neprezentarea: două notificări. Dacă nu te prezinți nici la a doua, audierea se consideră îndeplinită (pct. 53–54), la fel și refuzul explicit (pct. 52). Refuzul de a semna nu afectează procedura (pct. 55, 60).
- Videoconferința prin MF-ANAF, la opțiunea celor din Spațiul Privat Virtual , cu înregistrare și minută comunicată prin SPV. În Anexa 4, opțiunea se exercită în 2 zile lucrătoare de la comunicare, „sub sancțiunea decăderii". Sancțiunea apare doar în formular, nu în textul procedurii.
- Consultarea dosarului la sediul organului de executare, în termenul acordat pentru audiere persoana vizată putând fi asistată de avocat
- Opinia motivată a organului de executare asupra punctului de vedere, în decizie (pct. 72 lit. j) și Anexa 8).
- Măsuri asigurătorii în „orice moment al procedurii", dacă există pericolul sustragerii sau risipirii patrimoniului, pe baza art. 213 alin. (3) (pct. 86). Pentru clienți, asta înseamnă risc de blocare de active chiar înainte de decizie.
