Înfiinţarea şi autorizarea prestatorilor de servicii de plată

Obiectul de reglementare al ordonanţei are în vedere condiţiile de acces la activitatea de prestare a serviciilor de plată şi de desfăşurare a acesteia pe teritoriul României, supravegherea prudenţială a instituţiilor de plată, regimul privind transparenţa pentru condiţiile şi cerinţele de informare privind serviciile de plată, precum şi drepturile şi obligaţiile utilizatorilor serviciilor de plată şi a prestatorilor serviciilor de plată, în contextul prestării serviciilor de plată cu titlu profesional.

OUG nr 113/2009 se aplică serviciilor de plată prestate instituţiile de credit, instituţiile emitente de monedă electronică, instituţiile de plată, furnizorii de servicii poştale giro.

Gama serviciilor de plată prevăzute în legislaţie este destul de limitată, în acest sens amintind cu titlu de exemplu: servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăţi, servicii care permit retrageri de numerar dintr-un cont de plăţi, debitări directe, inclusiv debitări directe singulare, operaţiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv similar, operaţiuni de transfer-credit, emiterea şi/sau acceptarea la plată a instrumentelor de plată, remiterea de bani.

OUG nr. 113/2009 consacră un întreg titlu procedurii de autorizare a instituţiilor de plată, stabilind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a putea fi inclusă în categoria prestatorilor de servicii de plată şi ulterior pentru a păstra această calitate.

Astfel, referitor în primul rând la cerinţele înfiinţării, din interpretarea art. 10 alin. 2 rezultă că pot fi supuse autorizării persoanele juridice române înregistrate conform reglementărilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, care depun la Banca Naţională a României (BNR) o cerere de autorizare însoţită de toată documentaţia necesară.

În procedura de acceptare, BNR evaluează proiectul prezentat, solicită informaţii privind persoanele şi entităţile expuse la risc de spălare a banilor şi finanţării activităţilor de terorism şi poate de asemenea consulta alte autorităţi cu competenţe relevante în cauză.

Art. 13 al OUG nr. 113/2009 limitează posibilitatea acordării autorizaţiei doar în cazurile în care, după verificările întreprinse, se constată fără echivoc că „instituţia de plată dispune de un cadru formal de administrare a activităţii de prestare de servicii de plată riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară, cu linii de responsabilitate bine definite, transparente şi coerente, de proceduri eficiente de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau ar putea fi expusă şi de mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri administrative şi contabile riguroase”.

Aceste condiţii sunt necesare pentru a exista siguranţa că instituţia de credit beneficiază de un management prudent şi sănătos, având în vedere caracterul de servicii pe care îl prestează instituţia, acela de a efectua operaţiuni cu titlul de plăţi, serviciu ce presupune un grad foarte ridicat de responsabilitate şi cerinţa unui sistem intern foarte eficient şi cu un grad ridicat de securitate faţă de neregulile ce se pot ivi prin practicarea unei asemenea activităţi.

Asupra acestui aspect se insistă pe parcursul titlului la care facem referire, art. 15 impunând ca „persoanele responsabile pentru conducerea şi administrarea activităţii de prestare de servicii de plată să aibă o bună reputaţie şi să dispună de cunoştinţe şi experienţă adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate” iar art. 16 solicită imperativ ca şi calitatea acţionarilor sau asociaţilor care deţin participaţii calificate să fie adecvată.

Referitor la întrunirea cerinţei privind un nivel minim al capitalului ce trebuie să fie constituit în momentul autorizării, legea prevede că acest nivel poate fi de 20.000 euro (doar pentru remiterea de bani – art. 8 lit. f), 50.000 euro (când pentru efectuarea operaţiunilor de plată consimţământul plătitorului este dat prin mijloace digitale – art. 8 lit. g) sau 125.000 de euro pentru situaţia în care obiectul îl constituie activităţile enumerate de art. 8 lit. a-e.

Procedura autorizării de către BNR se definitivează în curs de 3 luni de la data primirii cererii din partea solicitantului, termen în care se comunică, după verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor expuse mai sus, hotărârea cu privire la acordarea autorizaţiei sau respingerea cererii de autorizaţie. Dacă se constată de către autoritatea de verificare că este nevoie de informaţii suplimentare şi relevante pentru evaluare, acestea pot fi solicitate în termen de maxim 20 de zile de la data primirii cererii sau, dacă solicitantul consideră din proprie iniţiativă ca ar fi oportună prezentarea de astfel de informaţii, o poate face cel târziu cu 30 de zile anterior expirării termenului de 3 luni la care am făcut referire.

Respingerea cererii de autorizare poate fi dispusă pentru motivele prevăzute la art. 26, dintre care amintim aici cu titlu de exemplu:

1. capitalul iniţial se situează sub nivelul minim stabilit de dispoziţiile legale în vigoare;
2. din evaluarea planului de activitate şi a planului de afaceri prezentate rezultă că instituţia de plată nu poate asigura realizarea obiectivelor propuse în condiţiile respectării cerinţelor cuprinse în prezentul titlu şi în reglementările aplicabile; calitatea acţionarilor sau asociaţilor care deţin participaţii calificate nu este adecvată;
3. legăturile strânse dintre instituţia de plată şi alte persoane fizice sau juridice sunt de natură să împiedice exercitarea eficientă de către Banca Naţională a României a funcţiilor sale de supraveghere;

Pe parcursul funcţionării instituţiei de plată, BNR poate retrage numai motivat autorizaţia acordată, pentru motivele ce se regăsesc în art. 27, şi anume atunci când:

1. instituţia de plată nu şi-a început activitatea pentru care a fost autorizată în termen de 12 luni de la data acordării autorizaţiei sau a încetat să mai desfăşoare activitate de mai mult de 6 luni;
2. autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
3. instituţia de plată nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei ori alte condiţii prevăzute de prezentul titlu şi de reglementările emise în aplicare;
4. continuarea activităţii instituţiei de plată de prestare de servicii de plată periclitează stabilitatea sistemului de plăţi;
5. ca sancţiune, potrivit art. 68 alin. (1) lit. e);
6. în oricare alte situaţii prevăzute de legislaţia naţională”. Hotărârea privind retragerea autorizaţiei se comunică împreună cu motivarea care a dus la adoptarea acesteia şi de asemenea se asigură publicitatea acesteia în Monitorul Oficial şi în cel puţin două cotidiane de circulaţie naţională.

Autorizaţia poate înceta şi prin renunţarea la aceasta de către acţionarii sau asociaţii instituţiei de plată care pot hotărî în acest sens şi, dacă e cazul, dizolvarea entităţii, numai dacă pentru instituţia de plată nu s-a deschis procedura insolvenţei. Hotărârea adunării generale a acţionarilor se comunică BNR împreună cu un plan care să asigure stingerea integrală a obligaţiilor faţă de utilizatorii serviciilor de plată, cerinţă necesară pentru asigurarea securităţii raporturilor ce se nasc între prestatorii de servicii de plată şi beneficiarii acestora. Doar în aceste condiţii se poate aproba solicitarea de renunţare.

Autorizaţia mai poate fi lipsită de efecte juridice şi în cazul încetării de drept, care se produce, conform art. 27 alin. 6 atunci când: „a) a avut loc o fuziune sau o divizare a instituţiei de plată în urma căreia aceasta îşi încetează existenţa; b) s-a pronunţat o hotărâre de declanşare a procedurii falimentului instituţiei de plată”.

Pentru înfiinţarea şi funcţionarea instituţiilor de plată este necesară şi îndeplinirea unor cerinţe operaţionale ce se referă la: dispunerea permanentă de fonduri proprii care să se situeze la un nivel ce nu poate fi mai mic decât maximul dintre nivelul minim al capitalului iniţial prevăzut pentru autorizare şi nivelul rezultat din calcul, potrivit metodei pentru determinarea necesarului de fonduri proprii, selectată dintre metodele prevăzute de reglementările BNR, interzicerea utilizării multiple a elementelor eligibile pentru calcularea nivelului fondurilor proprii ale unei instituţii de plată în cazul în care aceasta aparţine unui grup din care mai face parte o altă instituţie de plată, o instituţie de credit, o societate de servicii de investiţii financiare, o societate de administrare a portofoliului ori o societate de asigurări, interzicerea utilizării elementelor de fonduri proprii luate în calcul la determinarea nivelului fondurilor proprii aferent activităţii de prestare de servicii de plată pentru determinarea nivelului fondurilor proprii aferent altor activităţi comerciale decât prestarea serviciilor de plată

Instituţiile de plată trebuie să asigure protecţia fondurilor primite pentru executarea operaţiunilor de plată de la utilizatorii serviciilor de plată, direct sau prin intermediul unui alt prestator de servicii de plată, una din cele două metodele prevăzute de lege.

Astfel, fie acestea se evidenţiază şi se păstrează separat de fondurile destinate activităţilor desfăşurate de instituţia de plată, altele decât prestarea de servicii de plată şi, în cazul în care acestea sunt încă deţinute de instituţia de plată, respectiv nu au fost remise beneficiarului plăţii şi nici transferate unui alt prestator de servicii de plată înainte de terminarea zilei lucrătoare ulterioare zilei în care au fost primite, fondurile se depun într-un cont separat la o instituţie de credit sau se investesc în active lichide şi de foarte bună calitate, astfel cum sunt definite în reglementările emise de BNR, fie fondurile sunt asigurate în mod corespunzător printr-o poliţă de asigurare sau de o altă garanţie comparabilă furnizată de o societate de asigurări ori de o instituţie de credit, care nu aparţine grupului din care face parte instituţia de plată respectivă, pentru o sumă echivalentă cu cea care ar fi trebuit să fie evidenţiată şi păstrată separat în absenţa poliţei de asigurare sau a altei garanţii comparabile, plătibilă în cazul în care instituţia de plată nu poate să îşi îndeplinească obligaţiile financiare.

Aceste cerinţe, prevăzute de art. 31 se aplică În cazul în care o parte din fondurile primite de o instituţie de plată de la utilizatorii serviciilor de plată urmează să fie folosite pentru operaţiuni de plată viitoare, iar restul pentru alte servicii decât cele de plată, pentru partea de fonduri ce urmează să fie folosită pentru operaţiuni de plată viitoare.

Prin derogare de la prevederile art. 31, Instituţiile de plată pot să nu aplice cerinţele menţionate în cazul acelor utilizatori ai serviciilor de plată ale căror fonduri nu depăşesc per utilizator echivalentul în lei a 100 euro.

Obligaţia de a se asigura de respectarea cerinţelor impuse este în sarcina instituţiilor de plată, iar aceste urmează a fi trase la răspundere pentru toate actele angajaţilor lor şi pentru activitatea desfăşurată de sucursalele, agenţii şi entităţile către care externalizează activităţi.

În considerarea elementelor prezentate mai sus, aduce la cunoştinţă că BNR organizează şi administrează registrul instituţiilor de plată, care este public, accesibil on-line, este actualizat permanent şi în care sunt evidenţiate instituţiile de plată persoane juridice române, sucursalele acestora din alte state membre şi state terţe, precum şi agenţii instituţiilor de plată persoane juridice române.