Independența baroului vs. independența avocatului

INDEPENDEȚA BAROURILOR PREMISĂ A INDEPENDENȚEI AVOCAȚILOR

Av. Lucian Bernd Săuleanu

Baroul Dolj

Concepul de independența a barourilor

Independența este definită ca absența influenței, coerciției sau presiunii factorilor externi. Asigurarea independenței barourilor este crucială pentru indenpendența profesiei, numai astfel putându-se oferi o strcutură puternică de guvernare și conducere¹. Independența baroului cu greu poate fi definită și analizată, însă asigurarea acesteia este esențială odată ce independența este fundația pe care se așează întreaga profesie. Un barou lipsit de putere, nu poate avea avocați independenți. În aceeași cheie trebuie văzută și independența avocatului, care nu presupune că acesta poate face orice ceea ce dorește, ci că nu poate fi influențat în nicun fel în activitatea sa.

Avocații și asociațiile lor profesionale joacă un rol fundamental în asigurarea protecției drepturilor fundamentale și a statului de drept², iar independența barourilor și a avocaților face obiectul raportărilor anuale – The 2024 EU Justice Scoreboard³. Întrebarea care s-a pus⁴ a fost dacă acest concept de independență este supraevaluat sau subevaluat în condițiile în care întreaga literatură juridică analizează această valoare profesională și pe care barourile trebuie să o conserve.

În ceea ce privește contextul independenței barourilor, în cadrul întâlnirilor organizate la nivelul Consiliului European în cooperare cu diferite barouri – membre CCBE (Consiliul Barourilor Europene)⁵ sau de către Federația Barourilor Europene⁶ este folosită din în ce mai des expresia de „independență a barourilor”, având ca izvor principiul independenței profesiei de avocat⁷.

Recomandarea nr. R(2000)21 a Comitetului de Miniștri ai Statelor Membre, privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat, deși, în cuprinsul său, nu face vorbire în mod direct de conceptul de „independență”, ci de „libertate de exercitare a profesiei”, în cadrul Principiului V pct. 2 se prevăd următoarele: „barourile ori alte asociații profesionale de avocați trebuie să fie organe autonome și independente de autoritatea publică”⁸.

Nici la nivelul legislației interne nu regăsim o dispoziție expresă cu privire la independența baroului, ci doar referiri la organizarea de sine stătătoare (art. 63 alin. 1 din Statut). Cu toate acestea, în debutul Legii nr. 51/1995 sunt menționate independența profesiei de avocat (art. 1 alin. 1) și independența avocatului (art. 2 alin.1), dovadă a importanței acestei valori fundamentale. De altfel, independența avocatului a constituit subiectul mai multor conferințe organizate de barouri⁹, semn că se simte nevoia dezbaterii pe marginea acestuia și sublinierea rolului avocatului în societate.

Tabloul de bord al justiției UE 2021 subliniază că barourile joacă un rol important în garantarea independenței avocaților și subliniază că standardele europene, printre altele libertatea exercitării profesiei de avocat și independența baroului,asociațiilor și să stabilească principiile de bază ale procedurilor disciplinare împotriva avocaților

Așadar, dimensiunea colectivă (organizațională) - baroul își primește caracterul de „independență” din dimensiunea individuală – avocatul. Cu alte cuvinte, izvorul independenței baroului îl constituie independența avocatului. Există însă cazuri în care deciziile unui barou independent pot restrânge independența membrilor, comportamentul acestora și situația lor profesională depinzând de hotărârile organizației profesionale.

Autoreglementarea – temelia independenței barourilor

Se impune sub acest aspect a preciza poziția Consiliului Barourilor Europene (CCBE) privind funcțiile de reglementare a barourilor (iunie 2005) ”Trebuie remarcat faptul că o profesie juridică independentă este piatra de temelie a unei societăți libere și democratice. Autoreglementarea, conceptual, trebuie privită ca un corolar al valorii fundamentale a independenței.

Autoreglementarea se referă la independența colectivă a membrilor profesiei de avocat. Reglementarea exclusivă a statului, fără ca profesia să aibă un rol principal în stabilirea și aplicarea standardelor de conduită și prestare a serviciilor, este incompatibilă cu o profesie juridică independentă”.

O analiză a studiilor efectuate din această perspectivă arată că există o legătură între autoreglementare și independență, lipsa autoreglementării având un impact negativ asupra independenței avocaților, mai ales în jurisdicțiile în care credibilitatea și stabilitatea instituțiilor politice sunt amenințate¹⁰.

Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 Barourile și UNBR asigură exercitarea calificată a dreptului de apărare, competența și disciplina profesională, protecția demnității și onoarea avocaților membri.

Modelul baroului – persoană juridică de drept public ori de drept privat și legătura sa cu conceptul de independență

Ecuația propusă (modelul) are în vedere două situații: aceea a unui barou – persoană juridică de drept public și aceea a unui barou – persoană juridică de drept privat. Astfel, potrivit fostului vicepreședinte al Uniunii Barourilor din Ucraina, doamna Olga Zhukovska, ”cu cât un barou <<este mai privat>> cu atât acesta are șanse mai mari să fie independent”¹¹. În schimb, cu cât acestuia îi sunt puse la dispoziție mai multe prerogative, cu atât mai mult intervine necesitatea de a fi supus unui control extern (controlul exercitat de puterea publică, instanțele de judecată, legiuitor, Ministerul Justiției etc.)

Propune în articolul său, intitulat Independența Barourilor și relația acestora cu autoritățile publice¹², următoarea exemplificare în oglindă:

1. Barouri fără prerogative de drept public:

• monopol inexistent;

• libertate de creație;

• obiect de reglementare limitat la analiza regulilor privind profesia de avocat;

• fără puteri legislative, executive ori judiciare.

1. Barouri cu prerogative de drept public:

• exclusivitate;

• create în baza legii;

• aderare obligatorie;

• competență de reglementare și competență jurisdicțională disciplinară;

Plecând de la această dihotomie, se indică un model considerat ca fiind ideal, anume acela al unui barou independent ce își limitează activitatea la următoarele chestiuni: analiza situației profesiei de avocat la un anumit moment dat; examinarea reformelor judiciare propuse spre realizare și formularea de recomandări privind regulile profesionale aplicabile membrilor săi.

În majoritatea țărilor însă, puterea publică a delegat barourilor (organizațiilor profesionale) puteri proprii – de reglementare interioară, de rezolvare a problemelor disciplinare, de sancționare a membrilor săi etc. Mai mult decât atât, barourile (organizațiile profesionale) pot adopta reguli (cu titlu de exemplu Codul de deontologie, bareme de onorarii minimale) care, odată intrate în vigoare, devin norme general aplicabile nu numai față de membrii săi, ci și față de instanțele judecătorești ori de public. Acesta este, de altfel, și modelul barorilor din România, cu atribuții de autoreglementare, fiind persoane juridice de interes public potrivit art 63 din Statutul profesiei de avocat.

Pentru o eficientă apărare a drepturilor avocaților într-o viitoare reglemenare se impune a recunoaște barourilor legitimare procesuală în sensul art. 37 C.pr.civ. dând astfel posibilitatea barourilor sau U.N.B.R. să introducă cereri sau să formuleze apărări, fără a justifica un interes personal, dar acționând pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale avocaților aflați în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general. Sub acest aspect doar menționăm din practica recentă a Curții de Apel Craiova¹³, care a respins ca inadmisbile cererilor de intervenție accesorie formulate de către Baroul Dolj în spijinirea Biroului Electoral Central care anulase operațiunea de tragere la sorți a președinților birourilor de circumscripție de la nivelul județului Dolj, aspectele reținute fiind că nu a fost o tragere la sorți efectivă, operațiune care a vătămat interesele expertilor electorali, avocați în Baroul Dolj, instanța reținâd că Baroul Dolj nu are legitimitate procesuală în sensul art. 37 C.pr.civ, iar invocarea unui interes public legitim trebuie să aibă în subsidiar invocarea unui interes legitim privat, astfel cum s-a reținut în RIL nr. 8/2020.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului și profesia de avocat

C.E.D.O. a urmărit în mod regulat, prin hotărârile sale, să sublinieze specificitatea profesiei de avocat și indepedența baroului, cât și libertatea de exprimare a avocatului.

În ceea ce privește înscrierea obligatorie într-un ordin de avocați, în cazul Bota c. România, Curtea a respins cu unanimitate de voturi plângerea reclamantului fondată pe art. 11 din Convenție, privind libertatea de asociere. În acest sens, reclamantul învedera faptul că obligația de a fi membru al Uniunii Avocaților din România pentru a exercita profesia de avocat îl împiedică să-și exercite în mod liber dreptul de asociere. În această privință, Curtea a precizat că, în conformitate cu jurisprudența sa, organizațiile profesiilor liberale sunt instituții de drept public reglementate de lege, caz în care nu este aplicabil art. 11 din Convenție.

Cu privire la libertatea de exprimare a avocaților CEDO a reținut că avocații pot critica instanțele de judecată și actorii judiciari cu responsabilitate profesională, evitând defăimarea. Relevante sub acest aspect sunt cauzele:

Morice c. Franței (2015). În speță Marea Cameră a CEDO recunoaște poziția specială a avocatului în administrarea justiției și dreptul său de a contribui la dezbaterile de interes public prin intermediul presei. Dacă avocatul exprimă public judecăți de valoare și, ca atare, nesusceptibile de probă, este necesar să aibă o suficientă “bază factuală” Testul imparțialității obiective a judecătorului: îndoielile cu privire la imparțialitate trebuie să fie justificate în mod obiectiv, în circumstanțele cauze. CEDO a concluzionat că deși “un avocat nu poate fi asimilat unui ziarist” și din acest motiv nu poate beneficia de aceeași libertate de exprimare, în acest caz avocatul Olivier Morice a exprimat judecăți de valoare bazate pe fapte “bază factuală suficientă” și a pus în dezbatere chestiuni de interes public privind disfuncționalitățile din sistemul de justiție. În acest context, remarcile sale nu au depășit limitele dreptului garantat de articolul 10 privind libertatea de exprimare¹⁴.

În cauza Nikula c. Finlandei (2002) reclamanta a pretins că libertatea sa de exprimare a fost încălcată din cauza condamnării sale pentru calomnie, pe motiv că aceasta criticase, în calitatea sa de avocat al apărării, deciziile procurorului de a pune sub acuzare o anumită persoană (împiedicând astfel clientul reclamantei să interogheze această persoană ca martor) şi de a nu pune sub acuzare o altă persoană (care, astfel, a avut posibilitatea de a depune mărturie împotriva clientului reclamantei). Curtea a analizat dacă restricţia impusă libertăţii de exprimare a doamnei Nikula răspundea unei „nevoi sociale imperioase” şi era „proporţională cu scopul legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de instanţele naţionale pentru a o justifica erau „relevante şi suficiente”. Limitele unei critici acceptabile pot, în anumite circumstanţe, să fie mai largi în privinţa funcţionarilor publici care îşi exercită atribuţiile decât în privinţa persoanelor particulare, însă recunoscând uneori că necesar ca aceştia să fie protejaţi împotriva unor atacuri verbale ofensatoare şi abuzive atunci când se află în timpul serviciului. . Prin urmare, limitarea libertăţii de exprimare a avocatului apărării– chiar şi printr-o sancţiune penală uşoară– poate fi considerată necesară într-o societate democratică doar în cazuri excepţionale. În aceste circumstanţe, Curtea concluzionează că art. 10 din Convenţie a fost încălcat în măsura în care hotărârea Curţii Supreme, prin care a fost confirmată condamnarea reclamantei, aceasta fiind obligată la plata de daune-interese şi cheltuieli de judecată, nu era proporţională cu scopul legitim urmărit¹⁵.

În cauza Schöpfer c. Elveției  Curtea reține¹⁶ că, în cadrul conferinței de presă, domnul Schopfer a denunțat pe scurt, următoarele fapte; clientul său a fost arestat fără mandat scris, acesta a compărut în fața unui grefier al prefecturii și nu în fața prefectului, iar prefectura a refuzat cererea petentului, care urmărea preluarea reprezentării din oficiu, în beneficiul lui M.S. Pentru sancționarea petentului, autoritatea pentru supravegherea avocaților a acordat o mare importanță faptului că acesta a preferat să atace deciziile prefecturii prin intermediul presei și nu prin căile de atac puse la dispoziția sa de către lege. Atacând public funcționarea justiției la Hochdorf și intentând un recurs care a fost admis în parte domnul Schopfer a adoptat un comportament neconcordant cu obligația sa, ca membru al baroului, de a nu afecta negativ încrederea publicului în justiție. Curtea nu este de acord cu generalitatea, gravitatea și tonul doleanțelor exprimare public de către domnul Schopfer, mai ales în timpul unei proceduri penale pendinte. Ea reține, de asemenea, că petentul a omis sesizarea, pe căi legale, a autorităților competente, în speță, Parchetul și Curtea de Apel, instituții a căror ineficiență nici măcar nu a încercat să o demonstreze, altfel decât prin simple afirmații. Ținând cont, în egală măsură, de amenda modică aplicată, Curtea apreciază că autoritățile nu au depășit marja de apreciere a necesității unei ingerințe, prin sancționarea domnului Schopfer.

Independența la nivel social și politic

Barourile sunt cele care asigură performanța efectivă a avocaților din care sunt formate, funcționarea acestora fiind guvernată de regula protejării membrilor și apărării independenței acestora împotriva oricărei restricții sau încălcări.

Putem spune că este de asemenea, obligația Barourilor, să facă orice este necesar în vederea garantării independenței avocaților, pentru a fi adevărații custozi ai garanțiilor individuale de care se bucură. Este importantă menținerea factorului politic în afara baroului, experiența ultimilor ani confirmând alegerea membrilor organelor de conducere pe criterii profesionale și meritocrație, iar nu pe apartenența la o mișcare politică.

În acest scop, Baroul are obligația de a apăra rolul avocatului în societate și, în particular, să mențină onoarea, demnitatea și integritatea acestora; să promoveze participarea avocaților la diferite programme pentru a asigura accesul la justiție al persoanelor cu o situație financiară precară; să promoveze și să susțină reformele legislative, precum și discuțiile asupra legislației existente și a propunerilor legislative; să promoveze la cele mai înalte standarde nivelul de competență al avocaților și să vegheze asupra respectării standardelor de conduită și disciplină a avocaților¹⁷.

Cu toate acestea, în ultimele decenii, practica dreptului s-a schimbat considerabil, iar practicienii în drept sunt oarecum obligați să adopte o abordare mai mult comercială a activității desfășurate, acesta reprezentând unul dintre motivele pentru care independența avocatului poate fi, în anumite cazuri, subiectul unor amenințări pe scară largă.

Independența economică

Independența economică a barourilor a reprezentat un factor decisiv în evoluția acestora de-a lungul timpului. Fără o autonomie reală, atât din punct de vedere administrativ, cât mai ales din punct de vedere financiar, nu poate fi concepută independența barourilor. De altfel, finanțarea barourilor exclusiv prin contribuția membrilor săi asigură independența. Sustenabilitatea financiară este importantă pentru asigurarea independenței, căci un barou fără fonduri nu poate susține proiecte, nu poate fi un vector de opinie, nu poate nici măcar participa la dezbaterile din interiorul profesiei, depinzând în totalitate eventual de conducerea structurii superiore (Uniunii). Independența economică este dat și de eficiența organizației, care în unele cazuri este afectată urmare a constituirii baroului la nivelul unui județ (art. 10 alin. 2 din Legea nr. 51/1990), suprapunându-se așadar organizării administrative a României realizată prin Legea nr. 2/1968, care, în mod cert, nu mai corespunde nevoilor și dezvoltării actuale, motiv pentru care organizarea barourilor la nivelul Curților de Apel sau pe regiunile de dezvoltare stabilite prin Legea nr. 151/1998 ar putea fi o soluție menită să întărească forța barourilor.

Independența economică a avocaților a fost pusă la mare încercare în perioada pandemiei coronavirus SARS-CoV-2, O.U.G. nr. 30/2020 nereușind să asigure veniturile necesare în perioada respectivă, în condițiile în care activitatea a fost paralizată; cu toate acestea prin art. X din OUG nr. 29/2020 a fost reglementată obligația avocaților de a asigura funcționarea serviciului public al justiției prin participarea lor la activitățile care s epot desfățura; lipsa unei susțineri din partea Casei de Asigurări a Avocaților a stârnit nemulțumiri în rândul avocaților, amplificate inclusiv de existența obligației de plată a contribuției de asigurări sociale încasate de avocați în baza OUG nr. 30/2020și OUG nr. 132/2020; perioada de restricționare circulației persoanelor și limitarea activităților sistemului judiciar urmare a instituirii sării de urgență prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 sau neincluderea avocaților în etapa a 2-a de vaccinare au creat tensiuni în interiorul corpului avocaților, în special din perspectiva rolului și rostului organelor profesiei și a măsurilor care se impun pentru a fi evitate unele situații chiar dramatice în contextul pauperizării profesiei, subiect care este mai degrabă evitat.

Pe de altă parte, acest principiu al idenpendenței economice implică, la nivel de etică, obligația avocaților de a fi devotați activității pe care o desfășoară, dar, în același timp, obligația statului de a asigura onorarii corespunzătoare pentru avocați care furnizează servicii de asistență juridică; cu toate că Protocolul încheiat cu Ministerul Justiției și Ministerul Public la data de 17.06.2022 a fost un pas în față în prin actualizarea Protocolului din 2019 prin adaprarea cuantumului onorariilor la evoluțiile economico-financiare și introducerea unor noi categorii de cereri, totuși nu se poate considera că respectivele onorarii sunt satisfăcătoare raportat la complexitatea activităților prestate sau apte să protejeze statutul social al avocaților.

De asemenea, în baza principiului independenței economice, un avocat nu trebuie să fie supus unor sancțiuni de natură economică pentru aducerea la îndeplinire a îndatoririlor profesionale (discuții fiind sub acest aspect cu privire la majorările de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere conform art. 235 alib. 5 din Statutul profesiei de avocat pentru neplata taxelor și contribuțiilor profesionale, astfel că pentru a garanta independența economică a avocatului singura sancțiune ar trebui să fie doar suspendarea conform art. 28 alin. 1 lit c din Legea nr. 51/1995) .

Independența Barourilor în relația cu autoritățile publice

Independența Barourilor este recunoscută ca fiind un pilon fundamental al democrației în zilele noastre, însă, nu de puține ori, au fost exercitate atacuri asupra naturii independențeia acestora. Baroul este cu atât mai independent cu cât este autoguvernat și fără legături directe cu statul sau alte autorități publice.

Ian Kelcy, președintele Ordinului de avocați din Bristol (Anglia) menționa în raportul său: „Îmi exprim încrederea în puterea și independența unor organizații profesionale de avocați (Uniuni, Barouri), ce pot avea o singură voce care să mențină democrația. Orice guvern ce nu respectă și nu acordă atenția cuvenită cadrului său juridic precum și independenței profesiei juridice este, în opinia mea, nedemocratic”¹⁸.

Statul trebuie să protejeze existența profesiilor liberale, prin recunoașterea și respectarea dreptului avocaților de a forma asociații profesionale (Barouri), care le protejează interesele și promovează integritatea profesiei. Acest fapt implică însăși obligația statului de a nu aduce vătămări independenței profesiei de avocat.

Rolul pe care profesiile juridice îl au în diferitele proceduri legale poate afecta comunitatea la scară înaltă, influențând calitatea serviciilor prestate, transparența, durata, complexitatea și costurile procedurilor judiciare. Așadar, atât avocații, constituiți în Barouri, cât și autoritățile publice au interesul, dar și obligația de a colabora și a lua decizii privind stabilirea drepturilor și obligațiilor ai membrilor organizațiilor profesionale.

În cazul independenței profesiei de avocat și a Barourilor în relația cu autoritățile publice, scopul pe care aceștia trebuiesă îl urmărească este acela de a crea un sistem de justiție care să promoveze și să apere în mod corespunzător drepturile legale ale fiecărui cetățean în parte.

Cu toate acestea, există situații în care independența avocaților este afectată prin impunerea unor proceduri prin intermediul cărora avocații sunt subiectul obligației de dezvăluire către autorități a unor informații privind clienții lor, fapt ce constituie o încălcare a principiului confidențialității¹⁹.

Statul, prin organele competente, trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea acestui principiu, întrucât este vital pentru o societate ca avocații să aibă posibilitatea de a se constitui în mod liber în asociații profesionale, iar prin intermediul acestora să își desfășoare activitatea, fără presiuni din partea autorităților publice.

Independența baroului vs. independența avocatului

Există o limită periculoasă între protecția pe care Baroul o oferă membrilor săi și atingerea pe care o aduce în același timp independenței acestora. Mai exact, puterea normativă și de reglementare a Baroului asupra drepturilor și îndatoririlor membrilor săi poate fi văzută ca un posibil pericol, care poate limita sau încălca drepturile și libertățile acestora²⁰.

Spre exemplu, accesul în profesia de avocat este controlat de organizațiile profesionale, care stabilesc condițiile de admitere în profesie, dar și reguli de conduită sau limite ale onorariilor avocaților etc.

Deciziile unui barou independent reprezintă, în anumite cazuri, o limitare a independenței avocaților, a comportamentului lor, în activitatea profesională sau publică (spre exemplu, instituirea unor principii de conduită pentru avocați în ceea ce privește utilizarea rețelelor de socializare) și chiar în viața privată, sens în care oferim câteva exemple :

• avocații au obligația de a respecta principiile privind exercițiul liber al profesiei, demintatea, conștiința, independența, probitatea, umanismul, onoarea, loilalitatea, delicatețea, moderația, tactul și sentimentul de confraternitate (art. 227 alin. 2 din Statut);

• avizarea spațiilor, altele decât sediul profesional unde avocatul păstrează lucrările (art. 228 alin. 3 din Statut);

• notificarea baroului în prealabil a datei de începere și durata estimată a fiecărei repaus pentru fiecare avocat, în scopul evidenței (art. 226 alin. 3 din Statut);

• autorizarea de către consiliul baroului a broșurilor de prezentare generală editate în vederea participării la întruniri sau colocvii de specialitate (art. 247 din Statut);

• conținutul și modul de prezentare a adresei de internet se avizează, în prealabil, de consiliul baroului (art. 249 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat)

Noțiunea de „independența Barourilor” nu trebuie înțeleasă în sensul de autarhie profesională, izolare și monopol în deciziile luate, ci trebuie înțeleasă în sensul ei propriu, și anume „libertatea oferită membrilor de a exercita profesia de avocat și de a se organiza în scopul apărării intereselor lor,fără interferențe abuzive din partea terților”.

Cea mai bună apărare a independenței profesionale poate fi obținută prin menținerea unei atitudini deschise a Barourilor către dezbateri și critici publice, prin menținerea unor înalte standarde profesionale și prin îmbunătățirea constantă a activității acestora.

Nu în ultimul rând, o obligație pe care barourile o au, însă în prea puține cazuri respectată, anume ca, din oficiu sau la cerere, să acționeze prin toate mijloacele legale pentru protecția profesiei, a demnității și onoartea corpului de avocați (art. 12 alin. 3 Statut), obligație care deoportrivă incumbă și U.N.B.R. Explicația, cel puțin în cazul barourilor, ține mai mult de slaba organizare și structurare, lipsa fondurilor pentru susținerea unor proiecte cu impact public, decât de lipsa de interes.

Independența baroului vs U.N.B.R.

Nu în ultimul rând independența baroului interferează cu atribuțiile și rolul U.N.B.R., legea de organizare a profesiei stabilind că niciun barou nu poate funcționa în afara acestei structuri (art. 60 alin. 4 din Legea nr. 51/1995 și art. 77 din Statut).

S-a putut constata până în 2019 o tendință de centralizare, cu consecința afectării independenței barourilor, o lipsă de transparență și colaborare în ciuda liberalismului care ar trebui să triufe la nivelul organizației, fiind în acea perioadă nu o organizație deschisă, nefiind capabilă de input-uri ca să le transforme apoi în output-uri, constatând mutație funcțională, de la o uniune a barourilor, cum este în viziunea celor care au votat legea, la o organizație-instrument de dominare, care se caracterizează prin plasarea membrilor în cubicule, restrângând acțiunea și interacțiunea socială, având un superior care are autoritate asupra lor. Se pot oferi multe exemple care susțin concluzia existenței în acele vremuri a unui deficit de democrație și transparență, însă aceste neajunsuri au fost depășite cu succes.

În loc de concluzii

Avem nevoie de barouri independente pentru că societatea are nevoie de avocați independenți. Independența totală a baroului față de stat este semnul distinctiv al unei societăți libere, iar avocații prin vocea lor au un rol esențial în menținerea democrației.

Este și motivul pentru care baroruile au nevoie de un plus de organizare, de transformare în entități raționale cu scopuri precise, iar pentru a putea fi puternice trebuie menținute printr-un managment eficient. Baroul are un rol de reprezentare – un barou bine organizat trebuie să exercite influență și prezență în protejarea intereselor avocaților.

Barourile trebuie să aibă un rol mai mare în promovarea avocaturii si protejarea prestigiului profesiei, inclusiv cu scopul de a combate si limita concurența făcută de alte persoane fără drept de exercițiu sau chiar de alte profesii, așa încât implicarea lor în campanii PR sau proiecte cum ar fi Săptămâna dreptului/avocatului când publicul poate obține consultanță gratuită²¹ (după modelul Ziua Porților Deschise) sau înființarea unui call center pentru persoanele care au suferit accidente de circulație sau rudele celor decedați, ca să oferim un exemplu din ultima perioadă, fenomen în plină expansiune prin apariția mai mulltor asociații sau societăți care determină încheierea unor contracte de reprezentare. De altfel, Proiectul ”Fii avocat în școala ta” (FAST), programul de educație juridică non-formală în școli, aprobat în ședința Comisiei Permanente din 4-5 februarie 2022, FAST a fost și încă este unul dintre cele mai ample și importante proiecte ale profesiei prin impactul direct și nemijlocit dintre avocați și tineri.

Democrația organizației la nivelul U.N.B.R. este în creștere, însă carul legislativ prea strâmt oferit de Legea nr. 51/1995 impune o nouă identitate a profesiei, un cadru adaptat evoluției economiei naționale, dar și provocărilor aduse de digitalizare, globalizarea și comercializarea serviciilor juridice; de altfel, astfel de subiecte au fost supune dezbaterilor înl Congresul avocaților din 2024 a cărui temă a fost „Oportunități și vulnerabilități actuale în profesia de avocat”, cea ce arată o preocupare a conducerii actuale de a îndreptate profesia în direcția potrivită.

Nu în cele din urmă revine barourilor să dea dovadă de receptivitate la nevoile colegilor avocați, să susțină invovația printr-o atitudine deschisă și să aducă în în dezbateri problemele esențiale ale avocaturii. Din păcate, atât timp cât toți cei care conduc barourile nu sunt ei conștienți de importanța menținerii independenței, cu greu se poate îmbunătăți condiția avocatului.

Este adevărat că unele barouri cu număr mai mic de avocați și implicit buget redus sunt în imposibilitate să găsească soluții, însă nimic nu împiedică o schimbare a paradigmei și accentuarea activității la nivelul barourilor prin asocierea lor în diverse proiecte, activități, asocieri cu barouri din străinătate sau aderarea la asociații europene (FBE, CCBE) , atragerea de fonduri europene, desfășurarea în comun a activităților de formare profesională, conferințe, ateliere, poziții publice în mass media etc. O retrospectivă a activității din ultimii ani a barorurilor confirmă o creștere a implicării acestora prin organizarea unor activități de genul celor enumerate, concluzia fiind aceea a atingerii unui nivel de coeziune în interiorul profesiei apt să aducă o întărire a statutului profesional și social al avocatului.