Limitarea caracterului de titlu executoriu al contractului de asistență juridică la onorariu și la cheltuielile efectuate de avocat în interesul clientului
Prof. univ. dr. Lucian Săuleanu
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept
Rezumat :
Contractul de asistenţă juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului. Este nelegală executarea silită pornită pentru o sumă pe care creditoarea o apreciază ca fiind datorată cu titlu de prejudiciu pentru încălcarea obligațiilor contractuale. Creanța nu reprezintă o plată pentru o activitate profesională desfășurată de societatea de avocatură, ci o despăgubire pentru încălcarea clauzelor contractuale de către contestator, având astfel caracterul unei clauze penale. Din această perspectivă nu prezintă relevanță în ce măsură creditoarea putea desfășura activități de intermediere sportivă ori dacă putea pretinde debitorului executarea obligației garantate potrivit contractului de ipotecă mobiliară pentru o nerespectare a obligațiilor asumate în cazul unui transfer. Nu este permis ca prin convenția lor părțile să poată ca sub denumirea de ”onorariu” să-și creeze un titlu executoriu pentru o creanță care în realitate este o despăgubire.
(Tribunalul Dâmbovița, decizia civilă nr. 558 din 03.07.2018, definitivă)
Cuvinte cheie : contract de asistență juridică, titlu executoriu, onorariu de avocat, intermediere sportivă
Prin cererea de chemare în judecată I.V.A. a formulat contestație la executarea în contraditoriu cu creditoarea SCPA RA motivând în esență că respectivul contract de asistență juridică din 05.11. 015 si Anexa la acesta nu reprezintă un titlu executoriu în sensul art. 632 și 638 C.pr.civ. invocând pe de o parte că a denunțat încă din 05.09.2016 Contractul de asistență juridică, prin notificarea transmisă potrivit art. 147 din Hotărârea nr. 64/2011 a UNBR privind Statutul profesiei de avocat: „(1) În afara cazurilor prevăzute de lege sau de părţi, contractul de asistenţă juridică încetează prin renunţarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului. (2) Încetarea contractului prin renunţarea unilaterală a clientului sau a avocatului nu îl exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul său”. În aceste condiții renunțarea unilaterală a clientului, produce efectul încetării contractului de asistență juridică, astfel că acesta nu mai putea avea valoarea de titlu executoriu la data de 18.07.2017, data formulării cererii de executare silită.
Pe de altă parte, contestatorul mai invpcă că potrivit art. 124 alin. 1 din Hotărârea nr. 64/2011 a UNBR privind Statutul profesiei de avocat: ”Contractul de asistenţă juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului”.
Contractului de asistență juridică i se recunoaște puterea de titlu executoriu însă doar în ceea ce privește executarea restanțelor din onorariu și a altor cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului său.
În speță, executarea silită se desfășoară pentru recuperarea sumei reprezentând contravaloarea în lei a 100.000 euro, pe care creditoarea o apreciază ca fiind datorată cu titlu de prejudiciu pentru încetarea unilaterală a contractului.
Judecătoria Moreni prin sentința civilă nr. 107 din 19.02.2018 a admis contestația la executare, a dispus anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate reținând în esență că un contract de asistență juridică este titlu executoriu numai cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului.
Potrivit art. 127 din Statutul profesiei de avocat: „Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său”. Astfel, onorariul reprezintă contraprestația clientului în raport de activitatea desfășurată de avocat în cadrul convenției încheiate între ei. Pentru protejarea intereselor avocatului, leguitorul a prevăzut caracterul executoriu al contractului încheiat între părți, însă limitat la onorariu și la cheltuielile pe care avocatul le face în interesul clientului.
În speță, deși suma a cărei executare silită se cere a fost prevăzută cu titlu de ”onorariu”, în realitate nu are un astfel de caracter. Din redactarea clauzei nu rezultă pentru ce anume activitate profesională s-ar impune plata acestui ”onorariu”. Dimpotrivă, rezultă în mod clar că ”onorariul” ar fi datorat tocmai pentru că debitorul client a ignorat contractul de asistență juridică încheiat între părți și că nu și-a respectat obligațiile asumate de a semna doar cu acordul scris al intimatei. Practic, ar fi datorat pentru că nu s-a uzat de activitatea profesională a intimatei, ceea ce excede noțiunii legale de onorariu.
În concret, suma nu reprezintă o plată pentru o activitate profesională desfășurată de intimată, ci o despăgubire pentru încălcarea clauzelor contractuale de către contestator, având astfel caracterul unei clauze penale contractuale.
Interpretarea nu trebuie făcută exclusiv după sensul literal al termenilor, întrucât s-ar permite eludarea legii prin convenția părților. Atributul de executorialitate al unor înscrisuri este dat exclusiv de leguitor, astfel cum rezultă din art. 632 alin. 2 C.pr.civ., dispoziții care trebuie interpretate în mod limitativ.Nu este permis ca prin convenția lor părțile să poată ca sub denumirea de ”onorariu” cum este cazul în speță, să își creeze un titlu executoriu pentru o creanță care în realitate este o despăgubire. Pentru o astfel de creanță nu există prevedere legală care să îi confere calitatea de titlu executoriu.
Art. 632 alin. 1 C.pr.civ. fixează regula generală în materia executării silite, în sensul că aceasta nu poate fi pornită decât în temeiul unui titlu executoriu. Titlul executoriu reprezintă așadar, instrumentul legal pe care statul îl acordă creditorului pentru a putea recurge la măsuri coercitive pe care, de asemenea, statul prin intermediul organelor sale, trebuie să le pună la dispoziția creditorilor.
Mai mult, având natura unei clauze penale, creanța este lipsită de certitudinea impusă de art. 663 alin. 1 si 2 C.pr.civ. întrucât existența ei trebuie stabilită prin raportare la elemente exterioare contractului de asistență juridică. Certutudinea creanței nu depinde de întinderea acesteia, care este o chestiune de lichiditate, ci doar de existența ei. Este necesar ca titlul executoriu să conțină toate elementele stabilirii existenței creanței, or, în speță, această condiție nu este îndeplinită.
Împotriva sentinței Judecătoriei Moreni creditoarea SCPA RA a formulat apel susținând că în mod greșit instanța de fond a apreciat că suma de 100.000 Euro nu ar reprezenta un onorariu avocațial, ci ar constitui o clauză penală. În realitate, susține apelanta, caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică este recunoscut în mod expres de art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru toate sumele rezultate din conținutul acestuia, neexistând o dispoziție contrară. Rezultă fără putință de tăgadă caracterul de titlu executoriu al contractului încheiat de contestator cu apelanta, contract în cadrul căruia s-a specificat în mod expres obligația clientului de a achita un onorariu de 100.000 Euro în cazul în care clientul semnează un contract de muncă/civil cu un club în considerarea calității clientului de jucător de fotbal, fără acordul scris al SCPA RA.
Totodată, apelanta susține că instanța de fond nu s-a propnunțat cu privire la caracterul de titlu executoriu al ipotecii mobiliare constituite în baza Anexei la contractul de asistență juridică, înscrisă în AEGRM , prin art. 3 clientul garantând îndeplinirea obligațiilor asumate prin constituirea unei ipoteci mobiliare asupra universalității de bunuri mobile corporale și incorporale, prezente și viitoare, până la valoarea de 100.000 Euro la cursul BNR din ziua plății, articol care trebuie să se raporteze la art. 2431 C. Civ. conform căruia ”Contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condițiile legii, titluri executorii”.
Tribunalul Dâmbovița prin decizia civilă nr. 558 din 03.07.2018 a respins ca nefondat apelul considerând că instanța de fond a reținut în mod corect că cererea de executare silită a vizat suma de 100.000 Euro la cursul BNR din ziua plății, reprezentând onorariu datorat de debitor, însă în realitate suma nu are un astfel de caracter cu atât mai mult cu cât nu există în cuprinsul titlului executoriu nicio clauză referitoare la un anumit serviciu juridic pentru care debitorul să fie obligat la plata sumei de 100.000 Euro.
Astfel, titlul invocat ca instrumentum conține mai multe acte juridice și nu doar contractul de asistență juridică, iar din perspectiva verificării existenței impedimentelor la executare silită constatate nu prezintă relevanță juridică în ce măsură se face dovada încheierii unui anumit act juridic în general ori dacă există alte dovezi care completate cu titlul invocat fac proba unui raport juridic între părți, întrucât ceea ce este chemată a analiza instanța de executare nu este natura raporturilor juridice obligaționale dintre părți, ci dacă din punct de vedere formal sunt îndeplinite condițiile legale care conferă unui astfel de contract caracterul de titlu executoriu. Tocmai în considerarea acestor rigori de ordin formal leguitorul a recunoascut acestor tipuri de titluri caracterul de titlu executoriu fără a mai fi necesară recurgerea la o procedură juridicară contencioasă de stabilire a existenței și întinderii drepturilor și obligațiilor părților.
Or, dispozițiile legale invocate sunt cele din Legea nr. 51/1995 care au în vedere pe de o parte un contract de asistență juridică, iar pe de altă parte dreptul la onorariu si la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului sau de către avocat pentru activitatea profesională specifică. Din această perspectivă nu prezintă relevanță în ce măsură apelanta putea desfășura activități de intermediere sportivă ori dacă putea pretinde debitorului pentru o nerespectare a obligațiilor asumate în cazul unui transfer executarea obligației garantate potrivit contractului de ipotecă mobiliară.
Dispozițiile art. 2431 C.civ. nu pot fi analizate și nici aplicate independent de celelalte dispoziții legale referitoare la executarea ipotecii (art. 2429 si 2430 C.civ.) care impun în mod expres condiția verificării caracterului cert, lichid și exigibil al obligației garantate. În acest sens, contractul de ipotecă necesită nu numai îndeplinirea unor condiții formale, ci și a unor condiții substanțiale care au în vedere natura creanței prin prisma caracterului accesoriu al ipotecii.
În acest context, având în vedere mecanismul de determinare a elemntelor esențiale ale creanței garantate ca și cele constatate anterior privitor la lipsa caracterului de titlu executoriu în privința raporturilor de intermediere sportivă, se constată existența impedimentului de executare prevăzut de art. 666 alin. 5 pct. 3 si 4 C.pr.civ.. Astfel cum a constatat și prima instanță, creanța garantată invocată nu vizează o contraprestație pentru un serviciu oferit și nici o obligație prevăzută expres prin clauza de instituire a ipotecii, ci despăgubiri pentru o pretinsă neexecutare a unei obligații contractuale pentru care nu există o dovadă și o constatare a îndeplinirii condițiilor de angajare a răspunderii contractuale, cu atât mai mult cu cât pe de o parte debitorul a invocat o denunțare unilaterală anterioară, iar creditoarea a susținut inexistența unei denunțări unilaterale.
Comentariu
În speță, executarea silită se desfășoară pentru suma de 468.587, 69 lei debit principal, respectiv contravaloarea sumei de 100.000 euro, pe care creditoarea o apreciază ca fiind datorată în temeiul titlului executoriu, contract de asistență juridică
Obiectul contractului de asistență consta în asistarea si reprezentarea clientului, jucător de fotbal, în raport cu cluburile de fotbal în vederea negocierii și semnării unui contract civil/muncă, părțile stabilind o clauză de exclusivitate în favoarea societății de avocatură, precum și că respectivul client datorează un onorariu de 100.000 Euro în cazul în care acesta semenează un contract de muncă/civil cu un alt club în considerarea calității clientului de jucător de fotbal, fără acordul scris al societății de avocatură, precum și că în caz de denunțare unilaterală din partea clientului acesta va datora suma de 100.000 Euro. De menționat că prin contractul de asistență juridică clientul a garantat îndeplinirea obligațiilor prin constituirea unei ipoteci mobiliare asupra universalității de bunuri corporale sau necorporale, prezente și viitoare, până la valoarea de 100.000 Euro.
Din conținutul contractului de asistență juridică rezultă că trei ar fi aspectele care trebuie supuse analizei, în condițiile în care clientul a semnat cu un alt club, fără acceptul societății de avocatură, context în care aceasta din urmă s-a prevalat de caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică, anume:a) dacă executarea silită poate fi pornită pentru plata sumei de 100.000 Euro având în vedere clauza din contract b) interzicerea denunțării unilaterale a contractului și c) desfășurarea activității de intermediere sportivă în baza unui contract de asistență juridică.
Instanța în mod corect a apreciat că executarea silită este posibilă doar pentru recuperarea unei creanțe care să reprezinte o plată pentru activitatea profesională desfășurată de societatea de avocatură, așa încât Interpretarea nu trebuie făcută exclusiv după sensul literal al termenilor, întrucât s-ar permite eludarea legii prin convenția părților. Nu este permis ca prin convenția lor părțile să poată ca sub denumirea de ”onorariu” cum este cazul în speță, să își creeze un titlu executoriu pentru o creanță care în realitate este o despăgubire. Pentru o astfel de creanță nu există prevedere legală care să îi confere calitatea de titlu executoriu.
Astfel, potrivit art. 632 alin. 2 C.pr.civ.: „Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”. De asemenea, potrivit art. 638 alin. 1 C.pr.civ.: ”Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: 4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie”.
Rezultă că în accepțiunea legiuitorului, alte înscrisuri pot constitui titluri executoriu doar în cazurile expres prevăzute de lege, însemnând că orice înscris de care o parte se prevalează ca fiind titlu executoriu, trebuie să corespundă textelor din legea specială în materie, iar puterea de titlu executoriu se exercită strict în limitele prevăzute de actul normativ special.
Or, potrivit art. 124 alin. 1 din Hotărârea nr. 64/2011 a UNBR privind Statutul profesiei de avocat: ”Contractul de asistenţă juridică învestit cu formulă executorie, în condiţiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului”.
Contractului de asistență juridică i se recunoaște puterea de titlu executoriu însă doar în ceea ce privește executarea restanțelor din onorariu și a altor cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului său. De menționat că atât în cuprinsul contractului de asistență, cât și a Anexei la acesta, nu există o prevederea cu privire la un serviciu juridic pentru care clientul s-ar fi obligat să achite în contraprestație suma de 100.000 Euro, aceasta nefiind stabilită cu titlu de onorariu.
Potrivit art. 127 din Statutul profesiei de avocat: „Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său”. Este evident că onorariul reprezintă prețul plătit pentru un anumit serviciu juridic, care trebuie să fie prestat de avocat. Menționarea sumei de 100.000 euro ca și despăgubire în cazul încetării unilaterale a contractului nu este un onorariu pentru simplul motiv că acesteia nu îi corespunde o activitate profesională prestată de avocat.
Cu privire la legalitatea clauzei de interzicere a denunțării unilaterale de către client sub sancțiunea plății sumei de 100.000 EURO, instanțele în speța dedusă judecății nu au mai analizat acest aspect în condițiile în care primul motiv analizat a primat în viziunea instanței, însă câteva considerații apreciem că se impun.
De lege lata art. 147 din Hotărârea nr. 64/2011 a UNBR privind Statutul profesiei de avocat: „(1) În afara cazurilor prevăzute de lege sau de părţi, contractul de asistenţă juridică încetează prin renunţarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului. (2) Încetarea contractului prin renunţarea unilaterală a clientului sau a avocatului nu îl exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate, precum şi pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul său”.
În aceste condiții apreciem că denunțarea unilaterală este o cauză legală de încetare, astfel că interzicerea posibilității clientului de a denunța contractul de asistență juridică este nelegală.
În fine, în ceea ce privește desfășurarea activității de intermediere sportivă în baza unui contract de asistență juridică, punem în discuție legalitatea unui astfel de contract prin raportare la art. 3 din Legea nr. 51/1195 care reglementează activitățile pe care le exercită avocații.
Potrivit art. 91 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat: „(1) În condiţiile legii, avocatul asigură asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice, a instituţiilor şi a altor persoane juridice, pentru apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor”.
În speță, contractul de asistență juridică nu a fost încheiat pentru exercitarea de către avocat a unor activități juridice în sensul celor prevăzute de art 3 din Leega nr. 51/1995, ci pentru exercitarea unor activități de impresariat sportiv. S-ar putea susține că în parte o astfel de activitate poate fi subsumată activității de asistență și reprezentare a unui client chiar și în fața altor persoane fizice sau juridice, însă apreciem că intermedierea sportivă în sine este o activitate distinctă și care nu se rezumă și nici nu se suprapune cu încheierea contractului dintre sportiv și club. A admite contrariul, ar însemna că un avocat poate desfășura orice activitate de intermediere profesională, reglementată chiar de o lege specială, cum ar fi spre exemplu intermedierile imobiliare, bursiere etc., opnie pe care nu o putem îmbrățișa.
Art. 2096 din Codul civil prevede că intermedierea este contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îl pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract. Aşadar, obligaţia intermediarului este doar de a pune pe client în legătură cu un potenţial contractant, iar nu de a încheia un anumit act juridic în numele şi pe seama clientului. Statutul juridic al intermediarului este precizat expres în alin. 2 din art. 2096 care stabilește că intermediarul nu este prepusul părţilor intermediate şi este independent faţă de acestea în executarea obligaţiilor sale. Mai mult, contractul de intermediere este fără reprezentare întrucât intermediarul desfăşoară cu titlu profesional o activitate de intermediere, fără a participa la încheierea contractului.
În concluzie, scopul încheierii contractului de către societatea de avocatură a fost de a încheia un contract de intermediere sportivă, activitate care nu este permisă avocaților în temeiul prevederilor legale mai sus citate. Mai mult decât atât, prevederile Regulamentului privind intermediarii al Federației Române de Fotbal, respectiv art. 3 alin. 2 și 4 se referă la posibilitatea avocaților de a efectua activități de intermediere doar în timpul negocierii unui transfer sau contract de muncă. Așadar, orice astfel de activitate trebuie să se circumscrie activității juridice conform Legii nr. 51/1995 și Statului profesiei de avocat, și nu să mascheze o activitate de impresariat, motiv pentru care apreciem că un astfel de contract de asistență juridică este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, urmare a scopului de a eluda aplicarea unei norme legale imperative potrivit dispozițiilor art. 1238 C.civ.