Societate cu răspundere limitată. Retragere şi cesionare părţi sociale către terţă persoană. Plata dividendelor. Distincţie faţă de situaţia retragerii prin declaraţie unilaterală de voinţă fără cesiune
Cele două forme distincte de încetare a calităţii de asociat într-o societate cu răspundere limitată, respectiv prin cesiune sau prin retragere, produc efecte diferite cu privire la drepturile cedentului, care în primul caz se exercită faţă de cesionar potrivit clauzelor stabilite de părţi, iar în a al doilea caz faţă de societate.
Cuvinte cheie: societate cu răspundere limitată, retragere şi cesionare părţi sociale, dividende
(Î.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 569 din 11 februarie 2010)
1. Prin sentinţa comercială din data de 25 iunie 2008 Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul T.V. în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL în sensul obligării societăţii pârâte la plata către reclamant a sumei de 167.148,63 lei reprezentând dividende datorate pentru anul 2004, actualizate.
Prin hotărârea nr. 1 din data de 15 aprilie 2005, cei doi asociaţi ai societăţii pârâte, respectiv reclamantul, dl. T.V. şi dl. I.D., întruniţi în adunare generală au decis retragerea din societate a reclamantului prin cedarea celor 100 de părţi sociale deţinute în valoare de 10.000.000 lei către noul asociat d-na I.M.
La pct. 2 alin. 2 din hotărârea asociaţilor părţile au menţionat expres că „drepturile asociatului retras au fost stabilite prin acordul părţilor şi acesta a fost despăgubit cu tot ceea ce i se cuvenea de la societate” şi în alin. 3 au menţionat că „asociatul retras participă la profituri şi la eventualele pierderi până în ziua retragerii”.
Ţinând cont de aceste clauze în raportat la concluziile din raportul de expertiză potrivit cărora societatea înregistra la 31.12.2004 un profit de 3.183.886 lei, sumă evidenţiată în contul dividende de plată şi care a fost ridicată prin documente de plată semnate de coasociatul dl. I.D., tribunalul a apreciat că la retragerea reclamantului din societate, părţile au convenit asupra participării sale la profit şi pierderi până în ziua retragerii, convenţie care constituie legea părţilor conform art. 969 C. civ., ceea ce impune soluţia obligării societăţii la plata dividendelor reprezentând 50% din profit, în raport de structura capitalului social, menţiunea de la pct. 2 alin. (2) din hotărâre vizând numai plata a tot ce i se cuvenea din valoarea părţilor sociale.
2. Prin decizia nr. 12 din data de 20 ianuarie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul declarat de societatea pârâtă şi a schimbat sentinţa fondului în sensul respingerii acţiunii introductive formulată de reclamant ca nefondată.
Curtea de Apel constată că starea de fapt reţinută de prima instanţă este greşită întrucât, conform suplimentului la raportul de expertiză, la data de 31 decembrie 2004 contul a fost debitat, dividendele fiind ridicate de societate, ceea ce impune concluzia că la data de 15 aprilie 2005 când reclamantul s-a retras din societate, în cunoştinţă de cauză a declarat că a fost despăgubit cu tot ceea ce se cuvenea de la societate.
Totodată instanţa de apel apreciază că şi în ipoteza în care dividendele au fost ridicate şi folosite de coasociatul I.D., aşa cum s-a reţinut prin suplimentul la raportul de expertiză, reclamantul nu este îndreptăţit să pretindă de la societate jumătate din valoarea dividendelor, în condiţiile în care sumele nu mai existau în contul societăţii la data retragerii sale – 15 aprilie 2005 – iar prin hotărârea nr. 1 s-a menţionat expres că drepturile asociatului retras au fost stabilite prin acordul părţilor, şi acesta a fost despăgubit cu tot ce i se cuvenea de la societate.
3. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs la data de 13 martie 2009 solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă şi menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei fondului, recurentul invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ.
În esenţă, recurentul a susţinut că o serie de argumente din considerentele deciziei sunt contradictorii, deoarece pe de o parte instanţa constată că a fost despăgubit, iar pe de altă parte afirmă că dividendele fiind ridicate de coasociatul I.D., reclamantul avea posibilitatea să se desocotească cu administratorul asociat care a ridicat dividendele. Pe de altă parte, interpretarea dată de instanţa de apel celor consemnate în hotărârea nr. 1 încalcă voinţa părţilor şi dispoziţiilor art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ., în condiţiile în care actul are un conţinut clar şi vădit neîndoielnic, despăgubirea primită de asociatul retras vizând în mod evident numai valoarea părţilor sociale, respectiv aportul la capital.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. recurentul arată că dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 969, art. 977 şi art. 982 C. civ. au fost încălcate sau aplicate greşit cu consecinţa interpretării în mod extinctiv a clauzelor hotărârii adunării generale în sensul unei renunţări la dividendele cuvenite.
Instanţa supremă a reţinut că o primă chestiune de drept care se impune a fi examinată ca punct de plecare în analiza soluţiei criticată constă în stabilirea efectelor pe care le produce cesiunea de părţi sociale într-o societate cu răspundere limitată.
Din dispoziţiile cuprinse în art. 202 – art. 203 din Legea nr. 31/1990 rezultă că transmisiunea părţilor sociale într-o societate cu răspundere limitată este permisă între asociaţi sau către persoane din afara societăţii, în această ultimă ipoteză, cu acordul adunării generale a asociaţiilor, ea având ca efect încetarea calităţii de asociat, în cazul transmisiunii tuturor părţilor sociale deţinute, drepturile cedentului cu privire la valoarea părţilor sociale transmise şi valoarea patrimoniului corespunzătoare aportului la capital urmând să se exercite în raporturile cu cesionarul potrivit convenţiei de cesiune.
Numai în ipoteza asociatului care se retrage din societate, prin declaraţie unilaterală, fără cesiune, drepturile sale se exercită faţă de societate potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. (2) din Legea Societăţilor Comerciale la care face trimitere expresă art. 194 alin. (2) din Legea Societăţilor Comerciale. Curtea apreciază că în acest din urmă caz relevante sunt şi dispoziţiile art. 226 din Legea Societăţilor Comerciale care reglementează cazurile de retragere, structura capitalului şi drepturile asociatului retras.
Concluzia care se impune din examinarea exhaustivă a dispoziţiilor legale sus menţionate este aceea că cele două forme distincte de încetare a calităţii de asociat într-o societate cu răspundere limitată, prin cesiune sau prin retragere, produc efecte diferite cu privire la drepturile cedentului care în prima ipoteză se exercită faţă de cesionar, potrivit convenţiei de cesiune, iar în a doua ipoteză faţă de societate.
Raportat la convenţia părţilor aşa cum rezultă din hotărârea asociaţilor nr. 1 din 15 aprilie 2005, respectiv retragere din societate a asociatului T.V. prin cesiunea tuturor părţilor sociale deţinute către terţa persoană fizică care a dobândit calitate de nou asociat precum şi desocotirea asociatului retras în raporturile cu societatea, prin acordul părţilor, menţiunea cuprinsă la pct. 2 alin. 2 în sensul că „asociatul retras a fost despăgubit cu tot ceea ce i se cuvenea de la societate”, se referă în mod clar şi explicit la drepturile asociatului până la data retragerii din societate, drepturi care potrivit dispoziţiilor art. 67 sus menţionate, reprezintă dividendele cuvenite în calitate de asociat până la data cesiunii părţilor sociale, concluzie întărită şi de cele consemnate în alin. 3 în sensul că asociatul retras participă la profituri şi eventualele pierderi până la data retragerii din societate.
Susţinerea recurentului potrivit căreia drepturile stabilite prin acordul părţilor şi primite de la societate aveau în vedere numai valoarea părţilor sociale cedate, nu are nici un suport legal, sau convenţional, deoarece în ipoteza retragerii unui asociat prin cesiunea părţilor sociale către un alt asociat sau un terţ, societatea nu se poate obliga legal şi nici convenţional la achitarea părţilor sociale astfel cedate, obligaţie care subzistă, aşa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente numai în ipoteza retragerii asociatului prin declaraţie unilaterală.
Aşa fiind, critica de denaturare a convenţiei părţilor invocată de recurent, se vădeşte nefondată în condiţiile în care instanţa de apel prin soluţia adoptată a respectat întocmai şi ad literam cele convenite de părţi cu privire la drepturile asociatului retras în raporturile cu societatea din care se retrage urmare cesiunii, statuând în mod legal că reclamantul recurent nu mai poate solicita de la societate dividendele cuvenite pe anul financiar 2004, în condiţiile în care la data de 15 aprilie 2005 a declarat expres că a fost despăgubit de societate cu toate drepturile care i se cuveneau până la data retragerii sale.
Raţionamentul instanţei de apel întemeiat pe concluziile suplimentului la raportul de expertiză în sensul că dividendele pentru anul financiar 2004 au fost ridicate de societate în decembrie 2004 şi ele nu mai existau în contul societăţii la data de 15 aprilie 2005 când reclamantul, s-a retras din societate şi a declarat că a fost despăgubit de tot ce i se cuvenea de la societate este pe deplin veridic şi în concordanţă cu probatoriile administrate.
Menţiunea din cuprinsul considerentelor potrivit căreia instanţa de apel apreciază că reclamantul are posibilitatea să se desocotească ce fostul său asociat în condiţiile în care acesta a ridicat sumele din contul dividende în numele societăţii prin semnarea instrumentelor de plată, şi le-a folosit, apare ca o recomandare pe care instanţa o face reclamantului, şi pe care Curtea o consideră neavenită, dar care nu este de natură impune concluzia unei motivări contradictorii cu consecinţa modificării soluţiei adoptate. Altfel spus aceste consideraţii suplimentare ale instanţei de apel nu sunt definitorii pentru fundamentarea soluţiei adoptate ci, mai degrabă, au un caracter ipotetic, deoarece vizează raporturile dintre foştii asociaţi care însă, nu au făcut obiect acţiunii introductive formulate de reclamant şi prin urmare, nu influenţează dar nici nu contrazic soluţia adoptată în privinţa raporturilor recurentului cu societatea din care s-a retras prin cesiune.
Raportat la cele mai sus arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de T.V. împotriva deciziei nr. 12 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Societate pe acţiuni constituită de moştenitorii acţionarilor unei societăţi anonime desfiinţate. Revendicarea patrimoniului fostei societăţi. Condiţii şi admisibilitate.
Constituirea unei societăţi pe acţiuni de către moştenitorii legali ai acţionarilor unei societăţi anonime pe acţiuni desfiinţate, cu aceeaşi denumire şi obiect de activitate ca şi fosta societate anonimă, în scopul revendicării patrimoniului ce a aparţinut fostei societăţi anonime, nu poate avea drept efect recunoaşterea unor drepturi ale societăţii nou înfiinţate, deoarece scopul înfiinţării unei societăţi comerciale în conformitate cu Legea nr.31/1990 este acela de a desfăşura o activitate comercială şi nu de a obţine reconstituirea unor drepturi de proprietate.
Cuvinte cheie: societate pe acţiuni, revendicare patrimimoniu,
(Î.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr.4171 de la 30 noiembrie 2010)
Prin sentinţa comercială nr. 3898/2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi în consecinţă s-a constatat că reclamanta înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului Iaşi de pe lângă Tribunalul Iaşi, este succesoarea de drept a fostei societăţi Forestieră D.SAR (Societate Anonimă Română) înfiinţată în anul 1921, înmatriculată la Registrul Comerţului Iaşi sub nr. 155 din anul 1931.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă, investită ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale prin sentinţa civilă nr. 5851/2007 a Judecătoriei Iaşi, a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat în temeiul art. 111 C.pr.civ., să se constate că este succesoarea de drept a pârâtei, cu datele de identificare anterior menţionate, şi care a fost desfiinţată abuziv de regimul comunist în anul 1949.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că această societate a luat fiinţă în temeiul art. 77 şi urm. din Codul Comercial Român, ca societate anonimă pe acţiuni cu durată de funcţionare nelimitată, înregistrată în Registrul Comerţului ca având ca obiect de activitate exploatare păduri, vindere şi cumpărare lemne de foc şi construcţie.
Potrivit Legii nr. 250/1947, certificatele de înmatriculare emise anterior datei de 1 august 1947 au fost anulate, Oficiile Registrului Comerţului având obligaţia de a elibera din 6 în 6 luni certificate de existenţă a firmelor. Pentru Societatea Forestieră D. SAR, ultimul certificat menţionează valabilitatea până la data de 1 martie 1949, dată după care aceste certificate nu au mai fost prelungite ca urmare a desfiinţării Camerelor de Comerţ şi Industrie prin Decretul nr.74/1949.
În acest context, tribunalul, comparând datele reclamantei şi ale societăţii desfiinţate, a constatat că ambele au o organizare de sine-stătătoare, cu aceeaşi formă juridică - societate pe acţiuni - în care se regăsesc aceeaşi acţionari, respectiv moştenitorii acţionarilor fondatori, conform certificatelor de moştenitor, iar intenţia continuităţii societăţii anonime Societatea Forestieră D.SAR este expres arătată în contractul de societate al reclamantei.
De asemenea, obiectul de activitate al celor două societăţi se suprapune, ca şi denumirea, iar sediul este în aceeaşi localitate, astfel că în temeiul art. 111 C.pr.civ. şi H.G. nr.1832/2005, acţiunea reclamantei a fost admisă.
Apelul declarat de pârât a fost admis prin decizia nr. 53/2008 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, iar hotărârea tribunalului a fost schimbată în tot, în sensul admiterii excepţiei lipsei de interes a reclamantei şi a respingerii acţiunii, cu motivarea că cererea reclamantei nu este admisibilă, ca o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C.pr.civ., ci, eventual ca o acţiune în realizare potrivit legilor speciale în materie de restituire a proprietăţilor, acesta fiind de altfel, scopul demersului judiciar al reclamantei.
Această hotărâre a fost casată prin decizia nr. 1284 din 5 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, prin care s-a admis recursul reclamantei, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare pe fond în considerarea faptului că instanţa de apel a analizat acţiunea numai în raport cu scopul mediat urmărit de reclamantă, respectiv retrocedarea proprietăţilor preluate abuziv de stat, şi nu în raport cu obiectul acesteia, constatarea calităţii de succesor al persoanei juridice desfiinţată în anul 1949.
În rejudecare după casare, prin decizia nr.29/2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, investită ca urmare a strămutării cauzei s-a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor – D.G.F.P. Iaşi şi s-a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Pentru a proceda astfel, instanţa de a apel a reţinut că societatea Forestieră D. SAR era o societate de capital al cărui element esenţial îl constituia cota de capital investită de asociat, fără să prezinte interes factorul personal al asociaţilor, cu consecinţa că persoana juridică era distinctă de acţionarii săi, identitatea acestora fiind indiferentă.
Prin urmare, este lipsit de relevanţă faptul că acţionarii reclamantei sunt moştenitorii legali ai acţionarilor societăţii desfiinţate, care, de altfel a fost dizolvată de drept potrivit art. 191 alin. (1) pct. 2 C.com. prin imposibilitatea realizării obiectului.
Pe de altă parte, Legea 31/1990 în temeiul căreia s-a înfiinţat SC Forestiera D. SAR, nu prevede instituţia constituirii unei societăţi comerciale în vederea continuării activităţii desfăşurate anterior de o altă societate comercială, chiar abuziv desfiinţată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC Forestiera D. SAR, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. Civ.
În acest sens, instanţa de apel a reţinut că societatea Forestieră D. SAR s-a constituit ca societate anonimă pe acţiuni în anul 1921, fiind înmatriculată la Registrul Comerţului de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi şi a funcţionat potrivit Codului comercial până în anul 1949, când, prin Decretul nr. 74/1949, s-au desfiinţat Camerele de Comerţ şi Industrie, ceea ce a avut drept efect şi încetarea activităţii registrului comerţului, precum şi a firmelor comerciale de drept privat, care nu au mai obţinut, ulterior datei de 25 februarie 1949, certificate de existenţă, fiinţa societăţii încetând de drept.
Este real că societatea reclamantă a luat fiinţă în anul 2006 sub denumirea SC Forestiera D. SA, acţionarii societăţii fiind moştenitorii legali ai ultimilor acţionari ai fostei societăţi desfiinţate, iar obiectul principal de activitate este silvicultura şi exploatarea forestieră.
Aceste elemente, precum şi faptul că societatea comercială a inserat în actul constitutiv menţiunea potrivit căreia acţionarii s-au asociat în vederea revendicării întregului patrimoniu ce a aparţinut fostei societăţi Forestiera D. SAR, dizolvată abuziv, sunt lipsite de relevanţă juridică din perspectiva scopului urmărit de reclamantă prin promovarea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C.pr.civ.
Sub acest aspect, în mod judicios, instanţa de apel a reţinut că societatea pe acţiuni, fiind o societate de capital în care elementul esenţial îl constituie cota de capital investită de acţionari, este indiferentă persoana acestora, răspunderea lor fiind limitată la valoarea acţiunilor care sunt titluri negociabile şi transmisibile.
Prin urmare şi spre deosebire de societăţile de persoane în care voinţa socială este nemijlocit voinţa asociaţilor a căror participare la deciziile societăţii este o modalitate de concretizare a elementului affectio societatis, în societăţile de capital participarea acţionarilor este indirectă, dreptul fiind alocat acţiunilor şi nu persoanei care le deţine.
De altfel, în considerarea acestor caracteristici, persoana juridică este diferită de acţionarii săi, motiv pentru care este lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că fondatorii societăţii reclamantei sunt moştenitorii legali ai acţionarilor fostei societăţi desfiinţate, iar menţiunea inclusă în actul constitutiv al reclamantei în sensul că acţionarii au constituit societatea pentru revendicarea patrimoniului ce a aparţinut Societăţii Forestiera D. SAR precum şi faptul că obiectul de activitate şi denumirea sunt identice, nu poate avea drept efect recunoaşterea unor drepturi ale societăţii reclamante, deoarece scopul înfiinţării unei societăţi comerciale în conformitate cu Legea nr.31/1990 este acela de a desfăşura o activitate comercială şi nu de a obţine reconstituirea unor drepturi de proprietate.